Întâmplător

Aveam vreo douăzeci și unu.
Îl căutam pe acel unu
de-al cărui dor
simțeam că mor.
Și-ai apărut
întâmplător.
Și am știut din prima zi
că acel unu-aveai să fii,
din primul dans încetișor
și din sărutu-acela-n zbor,
pe care-ntâi l-am pregândit
și-ntr-o clipită a venit,
îmbrățișare cu mult dor,
mult așteptat întâmplător.

Apoi eu ți-am mărturisit
că trei copii mi-am plănuit.
Tu ai spus da și ai zâmbit,
exact ca-n visul pretrăit,
întâmplător prestabilit.

În mai puțin de-un an ne-am luat.
Timpul s-a scurs aglomerat.
Pe treize-ș-trei când am intrat
aveam o fată și-un băiat.
De planul meu aș fi uitat,
dar fata-mi cerea repetat:
„Fă-mi, mamă, bebe-adevărat!”
și dintr-o dată s-a-ntâmplat,
ea cu divinu-au complotat
și planul s-a concretizat:
avem băiat, fată, băiat.

Apoi prin viață am vâslit,
când cu elan, când obosit,
când unul singur, când în doi,
dar permanent atenți la „noi”.
N-a fost doar soare:-au fost și ploi,
a fost furtun-,a fost noroi
și-am curățat noi amândoi.

Iar dacă unu-a rătăcit,
a fost îndată oblojit,
și așteptat, și păsuit,
și cu iubire-mprejmuit,
până pe el s-a regăsit.
Dacă vreodată ne-am rănit,
din noapte zi am plăsmuit,
până pe rând ne-am auzit,
până în suflet ne-am primit,
ne-am alinat și întregit.

Acum m-apropii de cincizeci
și împreună de treizeci.
Mă mir de câte-am împlinit,
mă mir de cât ne-am mai iubit,
de-ntâmplătorul reușit,
și nimerit, și construit.
Și azi dansăm încetișor.
Și azi ne ostoim de dor.
Mă-nalț-al tău sărut în zbor,
clipită de întâmplător.

Lasă un răspuns