Sunt părți pe care nu le plac în mine:
Strămoși ce nu se vor uitați de vreme,
Arhaic, grotesc și fără rușine
Își retrăiesc instincte, ca pe scheme.

Repet cuvinte care m-au rănit cândva
Rostite de-un bunic ce nu mai este,
Imprim vorbele dure în altcineva
Același gramofon stricat lovește.

Observ povești ce vor să se  repete,
De parcă tâlcul lor e un blestem
Pe care l-am pătruns în tinerețe,
M-am simțit sus și n-am vrut să mă tem.

Mi-a venit rândul,  joc același rol
Și am crezut că pot să-l schimb inteligent
Am constatat că doar e alt decor
Iar textul mot a mot se deapănă fluent.

I-o patimă de mii de ani ce vine
Ca să mă joace astăzi ea pe mine,
Aceeași piesă cu roluri schimbate
Călău pentru o altă victimă mă face.

Prin suflet pur de nou rănit
Mă dor amintirile toate,
Joc performant în acest timp
Călăul cu a lui dreptate.

O altă parte-a mea observă tot
Simțind, înțelegând, iubind egal
Scena să o opresc nu pot
Durerea e spectacol estival.

Tot ce în tinerețe am respins,
Prin noul rol resping acum din mine,
E zbucium în sufletul meu aprins,
Soluțiile nu mai par atât de simple.

Și iata… „Să fii bun ai fi putut”
Se potrivește și de astă dată.
Doar că o avalanșă din trecut
M-acoperă de rău și-s vinovată.

Și când va tremura muntele iar…
Sunt tare mică și sunt caraghioasă
Luptându-mă cu el! e în zadar!
E de necontrolat și-s neputincioasă!

În noua scenă chiar trei roluri joc:
Mă doare victima, mă dor călău
Și-s spectatorul impresionat foc
De ce se-ntâmplă. Sunt răvășit rău.

Dar poate te-nțeleg acum mai bine, viață:
Empatică-s cu tot ce-i viu, o nouă treaptă,
Voi renunța de-acum a judeca
Ceva ce nici eu nu pot controla.

Ce-ar fi să nu-mi mai plâng de milă victima?
De patima călăului nu-s măturată!
Refuz lacrimi să îmi mai curgă în basma,
Critic rece și detașat sunt dintr-o dată.

De jalea victimei vreau să mă amuz
Și de puterea călăului ursuz.
Nu le mai las să fie luminoase!
Roluri de marionete caraghioase…