Când am plecat de la Sibiel eram atât de deschisă, atât de plină de mine, încât mi-am dorit să păstrez starea asta cu orice preț. Să scriu poezii a fost un  mod de a vorbi despre mine, despre sentimentele  care nu-mi mai aveau loc în piept, care-mi ieșeau pur și simplu afară din celule arzând, dogorind… Poezia este un manifest al ființei mele. E nevoia mea de prieteni, de iubire de oameni, de a mă exprima… ASTA SUNT EU!

Mă întorsesem plină de entuziasm de la Sibiel și vedeam pe fețele celor din jur nedumerire, surpriză, curiozitate, dar și șoc, dezaprobare. „Hei, sunt niște reguli în societatea asta!, ai un pic de decență, ai un pic de modestie! Nu ne interesează amănuntele vieții tale. Ba mai mult, ne stânjenesc, ne rănesc, ne dor.” Dar eu am găsit scuza că… e doar un fel de artă.

Au trecut trei luni. Mă încăpățînez să rămân torță. Vreau să aprind lumini în sufletele celor care mă citesc. Vreau să mișc munții din inima lor. Vreau să continui să fiu.

Rune ne-a scufundat în oceanul cu emoții, în care fiecare a găsit povestea lui, dorul de ceva din propria istorie. Poezia mea reușește să emoționeze. Dar nu vorbește despre mine, așa cum am crezut și mi-am dorit, ci rezonează cu acel ceva sensibil din fiecare. Percepțiile sunt diferite pentru că receptorii sunt diferiți. Și reacțiile vor fi diferite. Aceeași Laura, aceeași poezie, aparent aceeași recunoaștere… „Scrii așa cum simt eu! Parcă scrii despre mine!” Și de fapt sunt lucruri diferite, sentimente diferite, povești diferite, oameni diferiți, interpretări diferite.

Ceea ce am sperat că este general uman se potrivea cu senzația mea că toți suntem programați să trăim aceleași dureri, aceleași frici, că avem aceleași nevoi, că trecem prin aceleași etape. Totuși dorința mea de a fi înțeleasă n-are șanse de izbândă. De fapt doar eu mă înțeleg mai bine prin propria mea poezie. Iar cei care mă citesc se înțeleg mai bine pe ei. Nu sunt mai aproape de mine, e doar o iluzie a mea. Vibrația venită ca o undă peste ei le declanșează rotițele propriului mecanism, care funcționează după legile lui și care face ce știe el.

Aceeași poezie pe unii îi umple de bucurie și de poftă de viață, pe alții îi deprimă, îi îngrijorează. Și toți sunt convinși că e vorba de sentimentele mele, că m-au citit pe mine. De fapt s-au citit pe ei…