Eu, certându-mă cu mine

– Ia uite-o și p-asta! Ce încrezută, ce fițoasă, ce prețioasă! Cum știe ea, și doar ea, să le facă pe toate perfect! cum nu greșește niciodată, ba din contră: scoate din mânecă scopul nebănuit pentru care a făcut o anume mișcare cu iz de eroare. Cum dă ea sfaturi șficuitoare! Cum îi pune pe toți la punct sau, după caz, la colț. Cum se luptă până-n pânzele albe pentru dreptatea ei, pentru logica ei impecabilă! Cum taxează, cum corijează, cum rezolvă!

– Nu-i decât o etapă. Și tu ai trecut prin asta, nu-i așa?

– Da, dar asta e atât de departe… încât mă scoate din sărite cu încăpățânarea ei, cu insistența, cu nevoia de control, cu aerul că le știe pe toate, că are soluții pentru problemele altora, că e un garant al valorilor, al principiilor, al bunului simț.

– Și că te scoate din sărite e tot o etapă. Și ești foarte frumoasă acolo unde ești, pe drumul către adevăr, iubire, acceptare. Altfel… rămâi doar să judeci, să evaluezi, să pui note. Cel din fața ta se contractă. Nu mai rămâne deschis la ceea ce-i spui. După ce critici, sfaturile nu mai au efect , oricât ar fi de bine intenționate. Dacă ataci, celălalt își trage obloanele, își coboară porțile de apărare, nu mai e nimic de primit. Și când se ascunde sub carapace, ca în poziție fetală, nu mai e nici de făcut nimic. Va aștepta să treacă uraganul, în regresie la comportamente de bază, minimale, în regim de supraviețuire. Nu va mai acționa aproape deloc.

– Bine, dar supraviețuirea poate avea și altă fațetă. Aceea a luptei, a afirmării personale. Adică cine sunt eu să suport?! Mi se ridică mușchii pe mine: vreau să fiu recunoscut, să mă știți!

– „… să îmi știți puterea, eu să fiu eu călăul și voi victimele. Să fie altul cel care se face mic… în fața mea.” E doar o inversare a rolurilor.

– Totuși învingătorii sunt modele, concurența stimulează creșterea.

– Pe termen scurt, desigur. Pe termen lung, să gândești în termeni de diferență înseamnă să scazi valoare. Doar a coopera înseamnă plus-valoare. Toți suntem la fel, dar în etape diferite, pentru fiecare fațetă de creștere în parte. Și asta ne face să fim speciali. Să dăm sens concret, strict individual, unei experiențe. Să iubești înseamnă să permiți fiecăruia să dea propriul sens unui fapt de viață. Să tolerezi înseamnă să renunți la a mai vedea diferența. Să empatizezi înseamnă să guști sensul atribuit de celălalt.

– Și totuși există un sens general, al vieții.

– Frumusețea vieții stă în aceea că ea nu are un sens. Nu există un adevăr general valabil. Există doar fațete diferite, interpretări strict personale, adevăruri proprii. Viața are o infinitate de culori, o infinitate de sensuri, nenumărate oportunități și soluții surprinzătoare prin autenticitate. A iubi necondiționat înseamnă a lăsa libertate oricărei posibilități și a renunța la efortul inutil de a forța viața să se înscrie pe un anume făgaș, conform unor credințe și norme impuse. A înțelege că în spatele fiecărei fapte există o nevoie de creștere și că tu nu poți responsabiliza decât eliberând. Bun simț înseamnă a permite cursului vieții să se desfășoare. Și a recunoaște că viața le rezolvă pe toate, de departe mai bine decât ai fi făcut-o tu…

Vorbește cu mine!

Pot fi așa de calmă și de atotcuprinzătoare
Încât să mă simt plutind într-o mare de înțelepciune
Și să mă fericesc pentru înțelegerea împăcată la care am ajuns.

Dar… vreo două puncte de vedere diferite
Mă pot provoca neașteptat, azmuțindu-mi centrul seismic.
Și-atunci clocotesc cu lavă și smoală
Din iadurile mele întunecate de neiubire
Care-și strigă nevoia de lumină.

Așa că nu mai beau tot paharul de prezent feeric,
Știu că pe fund are gustul amar.
Și nici veninului nu mă abandonez,
Îmi păstrez un strop de luciditate.

Viața e un montagne-russe.
Nu stau prea mult nici jos, nici sus.
Nu știu ce mă așteaptă la curba următoare.

Când cred că stăpânesc ordinea clipei,
Mă ciocnesc de un alt univers,
Mă bulversează haosul creat parcă/poate intenționat.

O persoană azi foarte aproape,
Mâine-mi poate fi un străin.
O reacție potrivită ieri,
Acum poate fi inadecvată.

Încerc să fiu un bun observator,
Ca să iau pulsul momentului,
Dar cred că doar fiind co-creator
Aș putea juca un rol onorabil, dinamic în propria-mi viață.

Totuși accept: mintea e softul cu care sunt programată,
Rulează emoții și gânduri de spectru larg,
Testând hardul moștenit din străbuni.
Memoria pe care o am mă face să cred că am identitate:
Trebuie să fiu și eu ceva!, măcar un colecționar de imagini trecute.

Și de ce drepturile mele de autor sunt atât de firave?
De ce nu înțeleg 90% din ce mi se întâmplă?
De ce am doar iluzia propriilor decizii?
De ce sunt atât de ușor de virusat?
Și cum să-mi placă ce trăiesc fără puterea de a schimba ceva?
Acceptarea să fie singura lecție a vieții?

Plăcerile maschează deznădejdea.
Sunt doar un biet actor cu aspirații de dramaturg.
Și care se crede atât de autentic în interpretare,
De parcă doar el a pătruns geniul creației
Și asta-l face aproape coleg cu autorul.

Dar dacă înțeleg că rolul meu e strâmt?
Ce-aș putea face cu energia pe care o  iroseam
Încercând să am un cuvânt greu de spus?
Să-mi joc doar bucățica mea de biet muritor,
Fără pretenții iluzorii…

De mine ține doar interpretarea.
Eu confer sens textului sec.
Eu îi dau culoare și sudoare.
Eu sunt exprimarea vieții pe scena timpului.
Fără mine… și povestea și creatorul
Ar rămâne nevăzute, necunoscute, nemanifestate.
Eu sunt pionul cheie care le dă strălucire.
Eu sunt scopul final.
Pentru mine a fost scris scenariul,
M-am născut pentru acest rol.

OK, am să râd și-am să plâng pentru Tine.
Vei râde și vei plânge prin mine.
Mă vor străbate vibrând idei și afecte.
Ești vânt pentru creanga care sunt,
Nu mă mai lupt cu Tine zadarnic.
Nu mai vreau în locul Tău.

Și totuși pe bucățica mea îngustă pot străluci.
Când nu mă opun, dau sens creației tale.
Când accept, sunt ceea ce vrei să exprimi.
Ești, prin mine. Pe Tine te joc.
Liberul meu arbitru e doar implicarea cu care o fac.
Adică îmi asum că viața asta dictată de Tine e a mea?

Pentru mine ai inventat-o, desigur!
Și nimic nu poate fi mai mult al meu.
Și tot ce am, Tu mi-ai dat.
Da, sunt, prin toți porii.
Doar așa, lăsându-Te să Te exprimi,
Pot fi mai autentic Tu.
Și doar așa pot onora încrederea pe care o ai
În faptul că Te reprezint.

Paler avea dreptate:
Credință înseamnă încredere în Sine.
Sunt gata: Te ascult!
Vorbește cu mine!
Mi Te asum!