Arhive pe etichete: adev?r

Eseuri

Întru adevăr

Am o obsesie pentru  adevăr. Sau o nevoie acută. Să nu mă mai mint, să mă întâlnesc cu mine însămi. Să-mi asum ceea ce simt și gândesc. Să mă umplu de energia sincerității.

Dar adevărul meu este diferit de adevărul tău. Căutând adevărul suprem, n-am să mai pun la îndoială ce simt eu ori ce gândești tu. Ascultând și adevărul tău, voi avea acces la o porție mai mare de adevăr. Îmi ești doar o oglindă. Când sunt cu tine, sunt mai mare, mă văd mai bine. Pentru că te iubesc foarte tare, te declar cea mai bună oglindă a mea.

Oamenii par diverși pentru că exprimă o anumită latură a umanului. De fapt, sunt același Dumnezeu, cu toată strădania lor de a fi diferiți. Doar sclipesc diferit. Avem tot, suntem tot, doar El se joacă provocându-ne, ciobind colțul cubului creat perfect (vezi „Lecția despre cub” din „Opere imperfecte” a lui Nichita Stănescu). Fără lupta pentru supraviețuire, ne-am plictisi de moarte. Am fi doar copiii răsfățați ai Celui mai mare magnat, care, având totul, nu se mai pot bucura de viață. Adică: ești imperfect, putând fi orice. Asta îți dă libertatea de a te crea.

Adevărul este bază pentru construcții solide la nivel de relații, dar și la nivel personal. Adevărul este calea spre evoluție. Surprinde-te de câte ori te ascunzi de ceilalți… pe tine te minți. Deși îți place să îți pui mantia rolului protector: „Mă ascund de tine, ca să nu te fac să suferi”. Un om congruent cu sine însuși nu are nimic de ascuns. Se arată în lumină. Se place așa cum este, cu acceptare și iubire de sine. Asta-l face să se exprime liber, nestânjenit de prezența celorlalți. Și acum te zgândăre un gând despre conștiința morală, nu-i așa? Asta pentru că libertatea de a te exprima total, întreg, ți-a fost îngrădită în numele moralității. Ca și cum s-ar compensa una pe alta.

Adevărul ar fi un mult mai bun educator pentru copiii noștri decât perceptele morale impuse. Un exemplu cred că te-ar aduce mai aproape de adevăr… A accepta timiditatea propriului copil, care îl face să se piardă atunci când trebuie să dea bună-ziua vecinilor, este o problemă a mea. Eu nu-mi accept propria timiditate (o am în dotare, fir-ar să fie!), lupt să mi-o înfrâng și mi-e ciudă că mă stăpânește uneori. Și pentru că mă doare acest adevăr, prefer să-l urechez pe mucos încercând să-l dresez. De fapt îl agresez nu doar fizic, ci mai ales psihologic. Mesajul pe care îl primește este: „Chiar dacă îți vine să intri în pământ, e musai să saluți. Ignoră ceea ce simți, chiar nu simți! (pentru că eu nu fac față acestui sentiment), doar fă ce-ți spun”. Îl oblig să se dezică de o parte din el, printr-un comportament impus. Doar ca să mă ascund de umbra mea…

Dresajul funcționează la animale… chiar și acolo, doar cât timp ai cravașa în mână. Oamenii au sentimente. Legate de credințe. Oamenii trebuie convinși. Oamenii pot face pentru că simt ceva și cred ceva din care „le vine” să facă… O alternativă sănătoasă la educația prin forță este puterea exemplului. „Uite-te la mine (în timp ce fac ceea ce aș vrea să faci și tu)!” funcționează datorită neuronilor oglindă (din dotare, măi să fie!). Neuronii oglindă sunt celule nervoase care se comportă ca și cum eu fac ceea ce observ cu atenție la cel care performează. Neuronii mei se antrenează pentru activitatea viitoare, ba chiar pot comanda microcontracții la nivelul mușchilor (scheletici ori laringieni, vocali) care se pregătesc de acțiune. Cât de inspirat a fost cel care i-a denumit „neuroni oglindă”! Mă văd deja pe mine în cel pe care îl urmăresc, sunt deja cel care va realiza performanța, dețin deja potențialul (în dotare…). Neuronii oglindă doar activează acest potențial. E ca și cum îmi amintesc CINE SUNT… cubul perfect.

Adevărul eliberează. Adevărul clarifică mintea, sporește înțelegerea. Adevărul vindecă. Adevărul repune în matcă viața tumultuoasă, dă sens experiențelor trecute. Adevărul trezește empatie și ne oglindește. Adevărul este sănătos, evolutiv. Adevărul este iubire și Dumnezeu. Adevărul ești tu, oricine ai fi.

Standard
Carte

Capitolul 7: Comunicare, intimitate, adevăr

Iubirea se clădește numai pe adevăr.

Dacă într-un conflict, în loc să reproșez, vorbesc despre mine, căile spre rezolvarea problemei vor fi mult mai luminate, mai clare. Atunci când judec pe cineva, vorbesc despre el, pun etichete legate de sistemul lui de referință: „Ești un….., Tu crezi că……., Nu ai vrut decât să……. ”.Toate acestea sunt interpretări ale mele despre ceva din afara mea, pe care nu-l cunosc așa cum îmi închipui. Prin ele violez sistemul de referință al celuilalt.

Într-un teatru bucureștean, femeia de serviciu se adresează unei actrițe: „Dac-aș fi în locul dumneavoastră, eu… ”. Și răspunsul cade precum cortina grea în mijlocul piesei: „Drăguță, tu n-ai să fii niciodată în locul meu!” Exemplul pare grotesc, dar mesajul lui este adevărul gol-goluț. Nu voi fi niciodată în locul altcuiva, așa că să îmi dau cu părerea despre ce simte, ce gândește, ce-ar trebui să facă, ce este altă persoană e hazard curat. Uneori am nevoie de analiză personală ca să înțeleg ce simt, ce gândesc și cine sunt eu.

Așa că nu pot vorbi decât despre mine. O comunicare eficientă respectă următorii pași: observații, gânduri, emoții, nevoi. Exemplificare: „ Observ că ți-ai pus cea mai frumoasă cămașă. Mă gândesc că vrei să arăți bine în fața altei femei. Simt neliniște și îngrijorare și-mi bate inima tare. Am nevoie să-mi confirmi că relația noastră e puternică și că pot avea încredere în tine”. Te-am pus în contact cu cine sunt eu acum. M-am deschis și ți-am dăruit autenticitate. E o dovadă de încredere și de iubire. În același timp respect sistemul tău de referință și sunt nerăbdătoare să-mi vorbești tu despre el.

Intimitate înseamnă a comunica adevărul despre fiecare dintre noi. A primi și a da cu sufletul. Dacă adorm supărată, înseamnă că adorm singură. A fi împreună presupune să te fac să mă înțelegi și să reușesc să te înțeleg. Dacă nu putem să comunicăm la nivel emoțional, n-o să ne iasă nici la nivel fizic. Aici lucrurile nespuse și interpretările sunt și mai dureroase. A face dragoste nu e un sport, a face dragoste înseamnă intimitate și infinită emoție.

Subiectele tabu, adevărurile spuse pe jumătate, sugestiile care lasă loc de interpretări, vorbitul în doi peri au efecte nefaste asupra psihicului nostru: „De-ai știi, tu, fata mamei!”. Depărtatea de adevăr devine patologică atunci când în mod tacit alegem să evităm abordarea unui subiect dureros. De parcă a nu pomeni despre el, l-ar face să existe mai puțin. Exemple: Capul familiei este alcoolic, dar nimeni nu vorbește despre asta; atunci când este băut, ceilalți se fac că nu-l văd. Alteori o tragedie este ținută secret față de o parte a familiei sau față de urmași: „Știi că ,de fapt, ea a mai avut un copil înainte de căsătorie și l-a dat în adopție. Dar nu vorbim despre asta.”

Mesajele incomplete și secretele de familie nasc monștri. Am vrut să sune șocant ca să exprim pericolul pe care îl reprezintă. Specialiștii spun că într-o familie sunt suficiente trei generații care să probeze o astfel de comunicare, pentru a se ajunge la patologie psihică. În concluzie, dacă iubiți sănătatea, iubiți adevărul.

Exercițiu: Închide ochii, relaxează-te adânc, vizitează acea parte a trupului care ți se pare cea mai încărcată de emoție, simte-i mireasma, textura, împrietenește-te cu emoțiile și apoi întrebă-te… Ce nu vreau să știe ceilalți despre mine? Și dacă mai vrei o porție de adevăr, continuă cu… Ce n-aș vrea să afli niciodată, iubito/iubitule? Imaginează-ți apoi scena în care ceilalți sau partenerul ar afla secretul de la tine. Continuând să fii relaxat, comunică din suflet și vezi cum ți se răspunde (în plan imaginar).

Standard