dor de iubire ori de dreptate

venim pe lume încă moțăind din somnul veșniciei
chemați de o iubire-ntâmplătoare
dintre părinții noștri
timpul începe să curgă foarte încet
până cand ne trezește germenele ființei o emoție
vaporoasă
cât o vagă senzație de vină
iar primul gând firav
prima reflecție-i
că nu e drept

cineva ne alină
niciodată destul
doar cât să ne dorim iubirea
ca pe un paradis de niciunde
tot sperăm să ne facă dreptate
cineva mai puternic
în timp ce privim confuzi
infinitul furnicilor
de foarte aproape
să aflăm cum suntem

apoi vin visele
mirosind a miracol
despre eroul ce-am putea fi
și-ncepem călătoria dreptății
cea până departe-n infinitul stelar
doar că pe drum ne-mbolnăvim
de dor de iubire
o strigăm prin toți porii din șoapte adânci
pe care nu le aude
nimeni

apoi ne-ndrăgostim nebunește
din senin
de cineva anume
ne ținem strâns de el
cu mâinile ori cu mintea
până dincolo de timp
ca să nu scăpăm iar în nedreptatea lumii
simțim fără gânduri
vedem de aproape furnici
și departe stele

alergați de timp
ne rătăcim printre treburi mărunte
ne pierdem până și visele
îngenunchiați de iubire
ne lovim sufletele
de niște stânci
sângerăm
până uităm să fim
și nu ne rămâne decât să luptăm
întru dreptatea altora

trece timp
deși am putea să jurăm
că absolut totul s-a întâmplat ieri
și ne vine să-ntindem mâna
prin vălul suav ce ne desparte
de iubirea pe care parcă
încă
am putea s-o atingem
în paradisul de niciunde
ca să fie odată dreptate

doar că nu mai  e timp
de furnici și de stele
acum ascultăm amuțiți niște șoapte adânci
aproape că ne facem dreptate față de noi înșine
aproape că trăim paradisul aici în iubirea de sine
aproape că iertăm pe oricine
aproape că suntem cineva în sfârșit
dar ni se face somn
și dor
de veșnicie

Culori peste suflet

Suflete, suflete, spirit hoinar,
Tremur de fluture-ntemnițat între coaste,
De la-nceput, nume-ți dau arbitrar,
Apoi te citesc dupa piei alb`, verzi, albastre.

Când trupul e alb și pufos,
Te văd inocent și frumos:
N-ai voie să plângi sau să zbieri.
Ei știu ce ai dreptul să ceri!
Te tot ignoră și spun că ești mic,
Nu cred că-nțelegi din viață nimic.

Când freamăți de verdele plin
Le pari intrigant de divin:
Te văd încrezut, imoral, beat de vise,
Te-ndeamnă să stai liniștit în culise,
Și aripi îți taie, și piedici îți pun,
Iar dacă n-asculți, te declară nebun.

Când sacul de piele devine albastru,
Tu încă vibrezi temerar și măiastru.
Și-ți spun: „Prea târziu să mai arzi, să mai speri!
Cât vrei să mai clincheți ca-n ziua de ieri?
Nu vezi că ai riduri, că ești depășit?”
Iar tu te ascunzi dup-un trup obosit…

Suflete, suflete, spirit hoinar,
Tremur de fluture-ntemnițat între coaste,
Ești plin de resurse, te cred ordinar,
Din toți, numai tu te-ai putea recunoaște…

Și vine o vreme…

Și vine o vreme când amintirile încep să doară:
cele mai frumoase fiindcă au apus,
cele găunoase pentru că încă mușcă din tine.

Și vine o vreme când ajungi să înțelegi
că nu ai cum să uiți sau unde să fugi,
ele toate rămân să facă parte din cine ești.

Și vine o vreme când pacea se-așterne domol
peste jalea necazurilor lungi și a bucuriilor risipite,
când lucrurile nu mai trebuie să fie într-un fel anume.

Și vine o vreme când te trezești gol, tu cu tine,
când orice mică vibrație face o mare diferență,
căci viața și moartea se împletesc firesc
țesând aripi schimbătoarei clipe.

și totuși

mulțumesc, viață,
că m-ai răbdat în zilele de ieri,
să pot trăi în astă dimineață
spectacolul miraculoasei învieri.

eram în cizme, tare-nfofolită,
mi-era necaz pe ploaie si pe vânt
și-acum un păsăroi are gurită
strigând după iubire cu avânt.

era-ntuneric și jelea a moarte
și-a explodat cu verde peste tot.
voiam să fug să mă ascund departe
și-acum prin marea de lumină-înot.

mulțumesc, dimineață,
pentru această nouă viață.
mulțumesc, nor,
ai plâns ca să-mi lași mie loc de zbor.
mulțumesc, gând,
din putregai răsar speranțe spumegând.
mulțumesc, inimioară,
că ai fost grea ca să îmi salți ușoară.
mulțumesc, veste,
că faci loc iarăși de poveste.
mulțumesc, sens,
te iști dintr-un nonsens imens.

O singură minune

Dac-ai avea dreptul la o singură minune în viață,
cu ce dorință-ai răsuci pe deget ață?
De-ar fi să vezi o singură culoare
din toate câte sunt, ce ai alege oare?
De-ar exista un singur instrument muzical,
care să sune cel mai personal?
Și dacă doar o voce ai percepe,
cu cine dimineața ți-ai începe?

De-ai avea dreptul la un singur gust,
…la un singur gest,
…la o singură mișcare,
care să fie oare?

Dacă doar un răsfăț poți cere,
…o singură atingere
și numai un cuvânt,
care e cel mai sfânt?

O singură idee de-ai avea,
care să fie ea?
Doar o emoție de ai trăi,
care ar fi?
O singură mireasmă te atinge,
Și doar o certitudine te prinde.
Unica frică ce ar exprima?
Și lacrima curgând ce-ar demonstra?

Unicul zâmbet ce ar povesti?
Și singurul efort, în slujba cărui țel ar fi?
Dacă o singură duminic-ai avea,
hai spune-mi, cum să fie ea?
O singură îmbrățișare de-ai simți,
cu cine ai putea-o împărți?
Doar o durere de te-ar chinui,
o poți numi?

Și dac-ai avea dreptul numai la o zi,
când te-ai trezi?
Doar o iubire de-ai putea trăi,
de care-ar fi?
Alege doar o floare.
Numește doar un pom.
Poți face o eroare.
Poți fi om.

Dac-ai răspuns în adevăr și serios,
Dă-ți seama că ești… mult mai norocos!

dragă rău

mulțumescu-ți, zi de primăvară,
pentru deșteptătorul ciripesc al orei cinci,
pentru lumina ta naivă, clară și ștrengară,
pentru culoarea ce atârnă greu în pomi cuminți.

mulțumescu-ți, zi de primăvară,
că din nimic tu știi să zămislești crudul verzui,
că-mi faci neliniștile toate mici prostii să pară,
că dai idei de zbor și de poveste orișicui.

mulțumescu-ți, zi de primăvară,
că îmi permiți să port pantofi cu toc și păr în vânt
și pentru aerul neașteptat de proaspăt de pe seară,
mi-ești dragă rău, mă-mbeți în suflet și în gând.

Pur și simplu

te iubesc pentru că…
te iubesc pur și simplu
mai spune-mi că mă…
și permite-mi să intru.

ne-a rămas o secundă
lepădat-am condiții
e-o lumină profundă
anulând definiții.

am o lacrimă-n zâmbet
însoțind bucuria
și-o dulceață în plânset
fisurând tragedia.

te iubesc până-n moarte
o vecie și-un pic
nu mă poate desparte
de iubire nimic.

te iubesc vitejește:
vrej rebel, nesupus
care curge cu freamăt
pân’ la cer și mai sus.

Aproape departe

Uneori te simt atât de aproape
de parc-aș fi corabie în ale tale ape,
ești lumea mea de bine și de rău
și nu pot trece dincolo de țărmul tău.

Alteori te simt atât de departe
de parcă io-s Pământul și tu Marte,
mă rog de Soare și mă tot rotesc,
dar nici o șansă n-am să te-ntâlnesc.

Uneori te simt atât de aproape
de parc-aș fi eu gândul ce îl pui în șoapte
de parcă sunt intenția să mă atingi
de parcă inventez sărutul cu care mă stingi.

Alteori te simt atât de departe
de parc-aș fi o pagină uitată dintr-o carte
în care te-ai pierdut cu totul într-o seară
și-acum n-am rost, citită, într-un colț pe-o policioară.

Acasă cald

Cerne fin, alb-cenușiu,
Tremur’ purici de zăpadă,
Frigul șuier-a pustiu.
Doar o cioară stă să vadă
De pe colțul unui bloc
Cum dansează-n ritm hai-hui
Fulgi. Și pare mândră foc
Scrutând țara nimănui.

Separată-s printr-un geam
De fantasma cea lăptoasă.
Mulțumescu-ți ție, neam,
Pentru-acest strașnic acasă
Și-nțeleg c-am moștenit
Și confort și relaxare
Fi’ncă tu ai și gândit
Tremurând într-o ninsoare.

o gură de rai

vacanțele sunt ca să uiți
sau ca să înțelegi e miezul iernii și valuri albe îmi sărută gleznele pe malul unei mări calde
ca într-un vis neîndrăznit
ca-ntr-o fantasmă gogonată
ca într-o viață paralelă
de parcă universul tot a fost creat pentru această finalitate ultimă
dimineața aceasta în care să mă iubești, așa, tu
***
nisip cernut elegant și ud
răzlețe scoici crețe cărămizii
mare-nțeleaptă, dar cu țărm crud
șoapte-nspumate scriind poezii
IMG_20140120_082239
 
 
 
 
 
 
 
 
pe valul domol, pescăruși legănați
pisici oglindind în ochi galbeni zenitul
perechi de bătrâni de mare-atașați
înotând și sfidând infinitul

IMG_20140118_123853

 
***
înapoi
aer alb cu fulgi mari până-n sufletul meu
nu pot să uit lumina aceea
nu pot să șterg seninul impregnat pe retină
nu pot să temperez extazul celular
mi-e frig deși clocotesc
mi-e frică deși mustăcesc
mor deși zbor