Love Story

Te-am iubit gingaș
ca o adiere de mai înmiresmată.
Te-am iubit pătimaș
ca o mare sclipind înspumată.
Te-am iubit magic
precum o baghetă fermecată, de zână.
Te-am iubit tragic
precum apa șuvoi, tulburată, nebună.

Acum te iubesc liniștit
ca o după-amiază de duminică.
Doar uneori, la asfințit,
mă inundă o energie luminică
și-ți povestesc negreșit
cum sufletu-mi copleșit
răzbate prin pori nesfârșit…
„Te iubesc. Te iubesc infinit.”

Anapoda

Păsărele ciripesc,
Flori de măr alin se scutur’,
Cireșici roșii plesnesc
… și eu am un junghi.

Toți bebeii gânguresc,
Soarele inundă strada,
Dulci arome dănțuiesc,
iar eu… am un junghi!

A sosit vara vestită
Cu avans de zece zile,
Toată lumea e vrăjită,
dar eu am… un junghi!!

Într-așa o simfonie
Sunt o notă discordantă,
Stric râvnita armonie,
căci eu am un… junghi!!!

poticnire

ceață rece, plopi țepeniți.
hârjâială în gât și ochi amorțiți…
trebuie să fac și e musai să fiu.
iar voi ajunge la treabă târziu.

mână nătângă, picior înghețat,
minte uitată în urmă, prin pat…
sarcini aride m-au concediat.
corăbii vestite mi s-au înecat.

mi-e dor de cuvinte,
nu le pot denumi.
mă-ntorc către mine:
te rog, soare, să-mi fii…

Instantaneu

Secunda asta suspendată stă să vază
în aerul șăgalnic, oprit și el uimit,
cum pleoapele-mi sunt trase pe trupul amorțit
și numai mâna ta îmi ține mâna trează.

Cum vocea ta descrie o stea nemaivăzută
și-atent o creionează fin pe cerul minții mele,
eu tac, să nu fac clipa, precară, să se ducă
în goana amintirilor către aceleași stele.

Secunda asta nemișcată mă îmbată
cu iz de-amor și gust de veșnicie
de-mi pare că în suflet mi se scrie
iubirea, să n-o pot uita vreodată.

descântec

sensuri rupte ca vreascuri pe focul din noi…
gest stângaci înghețat înainte de țintă…
vrem prea mult, prea schimbat în acest prea mult doi
și prea greu ne distingem în vechea oglindă.

țin iubirea în palme-căuș s-o dezmierd,
ea mustește rebel, clipocind se prelinge
printre degete-mi scapă, o prind, o tot pierd
și-o fantomă uitată din nou mă atinge.

chef de soare blajin pe obraji și pe pleoape…
dor de val răsturnat peste glezne sclipind…
gând nebun cu noi doi peste țări, peste ape…
vreau să uit de orice și de tot chicotind.

dor de iubire ori de dreptate

venim pe lume încă moțăind din somnul veșniciei
chemați de o iubire-ntâmplătoare
dintre părinții noștri
timpul începe să curgă foarte încet
până cand ne trezește germenele ființei o emoție
vaporoasă
cât o vagă senzație de vină
iar primul gând firav
prima reflecție-i
că nu e drept

cineva ne alină
niciodată destul
doar cât să ne dorim iubirea
ca pe un paradis de niciunde
tot sperăm să ne facă dreptate
cineva mai puternic
în timp ce privim confuzi
infinitul furnicilor
de foarte aproape
să aflăm cum suntem

apoi vin visele
mirosind a miracol
despre eroul ce-am putea fi
și-ncepem călătoria dreptății
cea până departe-n infinitul stelar
doar că pe drum ne-mbolnăvim
de dor de iubire
o strigăm prin toți porii din șoapte adânci
pe care nu le aude
nimeni

apoi ne-ndrăgostim nebunește
din senin
de cineva anume
ne ținem strâns de el
cu mâinile ori cu mintea
până dincolo de timp
ca să nu scăpăm iar în nedreptatea lumii
simțim fără gânduri
vedem de aproape furnici
și departe stele

alergați de timp
ne rătăcim printre treburi mărunte
ne pierdem până și visele
îngenunchiați de iubire
ne lovim sufletele
de niște stânci
sângerăm
până uităm să fim
și nu ne rămâne decât să luptăm
întru dreptatea altora

trece timp
deși am putea să jurăm
că absolut totul s-a întâmplat ieri
și ne vine să-ntindem mâna
prin vălul suav ce ne desparte
de iubirea pe care parcă
încă
am putea s-o atingem
în paradisul de niciunde
ca să fie odată dreptate

doar că nu mai  e timp
de furnici și de stele
acum ascultăm amuțiți niște șoapte adânci
aproape că ne facem dreptate față de noi înșine
aproape că trăim paradisul aici în iubirea de sine
aproape că iertăm pe oricine
aproape că suntem cineva în sfârșit
dar ni se face somn
și dor
de veșnicie

Culori peste suflet

Suflete, suflete, spirit hoinar,
Tremur de fluture-ntemnițat între coaste,
De la-nceput, nume-ți dau arbitrar,
Apoi te citesc dupa piei alb`, verzi, albastre.

Când trupul e alb și pufos,
Te văd inocent și frumos:
N-ai voie să plângi sau să zbieri.
Ei știu ce ai dreptul să ceri!
Te tot ignoră și spun că ești mic,
Nu cred că-nțelegi din viață nimic.

Când freamăți de verdele plin
Le pari intrigant de divin:
Te văd încrezut, imoral, beat de vise,
Te-ndeamnă să stai liniștit în culise,
Și aripi îți taie, și piedici îți pun,
Iar dacă n-asculți, te declară nebun.

Când sacul de piele devine albastru,
Tu încă vibrezi temerar și măiastru.
Și-ți spun: „Prea târziu să mai arzi, să mai speri!
Cât vrei să mai clincheți ca-n ziua de ieri?
Nu vezi că ai riduri, că ești depășit?”
Iar tu te ascunzi dup-un trup obosit…

Suflete, suflete, spirit hoinar,
Tremur de fluture-ntemnițat între coaste,
Ești plin de resurse, te cred ordinar,
Din toți, numai tu te-ai putea recunoaște…

Și vine o vreme…

Și vine o vreme când amintirile încep să doară:
cele mai frumoase fiindcă au apus,
cele găunoase pentru că încă mușcă din tine.

Și vine o vreme când ajungi să înțelegi
că nu ai cum să uiți sau unde să fugi,
ele toate rămân să facă parte din cine ești.

Și vine o vreme când pacea se-așterne domol
peste jalea necazurilor lungi și a bucuriilor risipite,
când lucrurile nu mai trebuie să fie într-un fel anume.

Și vine o vreme când te trezești gol, tu cu tine,
când orice mică vibrație face o mare diferență,
căci viața și moartea se împletesc firesc
țesând aripi schimbătoarei clipe.

și totuși

mulțumesc, viață,
că m-ai răbdat în zilele de ieri,
să pot trăi în astă dimineață
spectacolul miraculoasei învieri.

eram în cizme, tare-nfofolită,
mi-era necaz pe ploaie si pe vânt
și-acum un păsăroi are gurită
strigând după iubire cu avânt.

era-ntuneric și jelea a moarte
și-a explodat cu verde peste tot.
voiam să fug să mă ascund departe
și-acum prin marea de lumină-înot.

mulțumesc, dimineață,
pentru această nouă viață.
mulțumesc, nor,
ai plâns ca să-mi lași mie loc de zbor.
mulțumesc, gând,
din putregai răsar speranțe spumegând.
mulțumesc, inimioară,
că ai fost grea ca să îmi salți ușoară.
mulțumesc, veste,
că faci loc iarăși de poveste.
mulțumesc, sens,
te iști dintr-un nonsens imens.