Frunze

Vin în casa iubirii
cu o poală de frunze colorate pestriț.
Le atârn printre noi
ca pe fluturi
galbeni, roșii, verzi, cafenii.
Și ei răspund cu dans foșnit
perindărilor noastre leneșe ori grăbite
pe aici.
Dansează cu mine, iubite,
învârte-mă-n ritm de octombrie.
Suntem fluturi
acum.
*
Vin la masa iubirii
aducând o frunză.
Are inima verde
și raze zimțate galben-portocalii,
să-ți spună că ne petrecem.
Mai ține-mă de mână
un pic, iubite,
cât ploaia asta măruntă
de spaime și gânduri.
Emoție
suntem.
*
Aștern în patul iubirii
plapumă lungă de frunze-aurii
și petale uscate aprins.
Ning covor gros de foi ruginii,
să-ți bucure trecerea.
Iubește-mă răvășind, înotând.
Plutesc, iată, în marea de frunze.
Ține-mă-n brațe, iubite,
toamna asta.
Suntem
doar
frunze.

Lasă un răspuns