Adânc, în suflet

storm_supercell1Era un început ploios de noiembrie (2014), hotelul era pe o străduță pitită lateral după un colț, se coborau trepte de pe trotuar către un demisol luminat doar prin ușa de sticlă, sala era îngustă și lungă… toate îmi par acum simboluri și invitații către profunzimi.
Așa a început pentru mine una dintre cele mai dragi experiențe ca învățăcel în ale psihoterapiei de cuplu, la cursurile de formare în EFT (Terapie de cuplu centrată pe emoții), întâi cu Judith Kellner, apoi cu Rebecca Jorgensen, aduse în România de Simona Herb.
Judith părea un înger delicat și mi-am imaginat că e un noroc rar să întâlnești un terapeut atât de cald și de dispus să își dezvăluie sensibilitatea. Cu mult înainte, pe vremea când doar aspiram să devin psiholog, aveam convingerea că terapeuții buni sunt superoameni care își gestionează perfect emoțiile, relațiile, viața, care au scuturi-strategii prin care se apără de dureri umane și îi învață pe clienții lor aceste trucuri. Iar Judith era fermecătoare tocmai prin umanul, firescul, naturalețea cu care… întâmpina suferința.
Rebecca, deși o personalitate diferită, avea să mă uimească și ea cu tenacitatea de a căuta adevărul cel mai ascuns, cu curajul de a spune lucrurilor pe nume, nu doar dând glas sentimentelor dificile pentru omul care cerea ajutor din fața ei, ci și cu privire la propriile trăiri în întâlnirea aceasta dintre suflete.
Am vizionat apoi înregistrări cu Sue Johnson, părintele acestei terapii, și cu alți terapeuți EFT. Unii erau mai directivi decât alții, stilurile erau evident diferite, dar am înțeles că ceea ce îi face atât de calzi și de prezenți în fața durerii, a vulnerabilității, a celor mai înfricoșătoare dedesubturi umane, este de fapt abordarea terapeutică în sine. EFT-ul nu lucrează doar cu comportamentul, ori cu gândurile, ori cu emoțiile de suprafată. EFT-ul ajunge la cele mai profunde nevoi umane, urmând pași terapeutici foarte clar structurați, respectând principii umaniste și folosind instrumente rogersiene. Dar ceea ce face ca această metodă să aibă o eficiență de neegalat față de celelalte abordări terapeutice, este măiestria cu care terapeuții rămân acolo unde doare.
Săptâmâna trecută am avut ocazia de a retrăi experiența de training EFT, de data asta de pe poziția de absolvent si helper. Tocmai pentru că teoria îmi era clară, am putut să rămân în emoție mai mult ca niciodată și mi-au fost evidente mecanismele prin care o fentam înainte. Am înțeles de ce iubesc atât de tare terapia asta și de ce am un cult pentru a scormoni în suflet…
Locul acela din noi, ascuns și vulnerabil, de care cu toții fugim inițial, ne sperie nu doar ca persoane, ci și ca terapeuți. O fi bine să lucrăm cu zona cea mai fierbinte, n-o să ne ardem, n-o să ne epuizăm emoțional, n-o să ajungem la burn-out?
Cât timp întâlnirea cu emoția profundă e o luptă, toate aceste rele sunt posibile. Răbdarea, seninătatea, acceptarea, validarea, normalizarea, căldura și zâmbetul cu firicel de speranță în el fac diferența. A rămâne conștient în această vibrație împreună cu clientul tău, a-l îmbrățișa cu prezența ta, înseamnă să-l faci să se simtă în siguranță în fața acestui pericol, să împarți cu el povara sufletească, să îl ajuți să suporte intensitatea emoțională, să accepte zona aceasta din el, să ajungă la pace cu el însuși. Par vorbe mari, dar ele devin o realitate în cabinet, pentru că la acest nivel profund are loc schimbarea, aici ne putem recunoaște nevoia universală de iubire, aici se rescriu trasee neuronale și este posibilă reconectarea cu partenerul.
Iar ceea ce părea înspăimântător devine esență umană, parte asumată a sinelui, a cărei integrare spontană face ca replici „ca de film” să răsară din întunericul ne-cuvintelor. Acesta este momentul după care terapeutul tânjește, nu doar în relație cu clientul său, ci și în relația cu iubitul, cu părintele ori cu copilul său. Pentru că dincolo de profesie rămânem oameni vulnerabili ca toți ceilalți. Și doctorii au corpuri și se pot îmbolnăvi. Și psihologii au psihic uman și experiențe dificile de viață.
Spre deosebire de ceilalți însă, ei ar trebui să fie primii care să știe că acolo, în străfundul sufletului, ne întâlnim cu autenticitatea noastră. Acolo ne simțim cu adevărat vii și umani. Acolo e iubirea de sine și de ceilalți și așteaptă să fie primenită…

Un gând despre „Adânc, în suflet

  1. Intotdeauna mi-a pl?cut cum scrii! Imi place foarte mult, ?i mai mult acest articol pentru c? exprim? frumos ?i nuan?at ceea ce simt ?i eu, pân? la detaliu, legat de EFT.

Lasă un răspuns