Chiar nu m-așteptam… (I)

hands-263341_640David este un puști de trei ani, titirez cu ochi înstelați, personaj principal al primei cărți, Magia Copilăriei. Pentru el viața are o dulceață aparte, curge parcă în afara timpului, cu seninătate, cu căldură, în lumină. Privilegiul de a fi în grija cuiva îi conferă un fel de scut în fața relelor. Un pupic vindecă proaspăta julitură, o îmbrățișare alungă teribila spaimă, o încurajare desface aripi și pune motorașe inepuizabile gleznelor.
Dar la un moment dat, persoana specială pe care s-a sprijinit încă de la primii pași, nu a mai fost disponibilă pentru el. Când avea mai mare nevoie de ajutor, nu a fost nimeni să îi ofere suport. A fost prima experiență de mare intensitate emoțională, în care surpriza s-a împletit cu dezamăgirea, frica s-a combinat cu singurătatea, neputința s-a amestecat cu furia. „Nu m-am așteptat… să nu fi aici pentru mine, când am nevoie”.

Eliza are șapte ani, păr de zână de poveste și ochi ca marea. Patronează cu grație Cartea Creativității. Este îndrăgostită de flori și de fluturi, așa că îi desenează cu creta pe trotuar, cu muștar și ketchup în farfurie, cu rujul mamei pe oglindă, cu carioca pe cearceaful scrobit al bunicii…
Până când, învățătoarea disperată îi rupe caietul într-o criză de furie și o pedepsește să rescrie toate temele din urmă, pentru că „Matematica nu este despre florile și fluturii de pe margini!” Confuzie, vină, sentiment de nedreptate, agitație interioară. „Nu m-am așteptat, doamnă, să te supere ceea ce sunt. Deci trebuie să fiu altfel?!”

Mihai are doisprezece ani, iubește fotbalul și, în secret, o fată. De Mărțișor caută pentru ea un simbol potrivit inimii lui tremurânde. Toate mărțișoarele par la fel, doar un trandafir mare, din pânză albastră, îi atrage atenția, dar și pe acela îl alege cu mare nesiguranță, mai mult presat de timp. Îl lasă pe banca fetei, pe ascuns, printre alte cutiuțe și săculeți colorați de la alți băieți.

În recreația mare fetele se strâng ghem și își prezintă una alteia pungile cu trofee, primele recunoașteri ale feminității lor. Cineva observă trandafirul albastru și se scandalizează: „Ce-i oribilitatea asta?” Irina, posesoarea obiectului incriminat, roșește toată și își ascunde rușinea în spatele dezgustului… „Hm, nici mie nu-mi place și nici nu știu cine mi l-a dat, i-aș fi spus că n-are gusturi bune!” Și, demonstrativ, îl aruncă în tomberon, cu efect. La câțiva metri distanță, după gardul cu ochiuri mari ce împrejmuiește terenul, Mihai pierde controlul mingii de fotbal și e luat în râs: „Ce faci, băi, adormi în atac?”…

Mihai și Irina trăiesc primele pagini din Cartea Sexualității. „Nu m-am așteptat să mă rănesc încercând să fiu puțin bărbat. Nu m-am așteptat să fiu nerecunoscut de cea pe care o aleg.” „Nu m-am așteptat să-mi găsesc atât de greu un loc printre fete și să fiu insuficient răsplătită pentru feminitatea mea.”

Tudor are 30 de ani și tocmai și-a deschis propria afacere, renunțând la statutul de angajat în plină ascensiune profesională. Cartea lui? Cariera mea. Este un tip ingenios și încearcă pentru prima oară să prezinte produsul creativității lui unor oameni de afaceri. De partea cealaltă a mesei, cei zece vulpoi bătrâni, ca o comisie de examen, îl privesc cu neîncredere pe tipul subțirel și cu roșață de adolescent în obraz. Cuvintele vin greu, încleiate, secundele se scurg nemiloase și pulsul i-a luat-o razna de tot. Dezamăgire, aripi frânte, rușine, eșec. „Nu m-am așteptat să fie atât de atât de greu să vând, să mă fac auzit, să dovedesc că sunt bun.”

Doina are 40 de ani, împliniți de curând. Ridurile au început să o îngrijoreze, talia ei renumită, de câteva luni se dezminte, umărul drept o sâcâie din ce în ce mai des. Titlul cărții? Simt că îmbătrânesc. Toate astea o presează în special acum, când soțul ei este plecat pentru o săptămână în delegație, cu mașină cu tot. Și tocmai are de ridicat un colet trimis de o mătușă la o adresă veche. Orașul e înzăpezit de câteva zile, transportul în comun este depășit de situație. Ajunge cu greu la destinație, face față cozii de la ghișeul poștal, demonstrează spectaculos de ce are altă adresă în buletin, deși este destinatarul de drept, și descoperă cu stupefacție conținutul coletului, trei mileuri îngălbenite de vreme și un bilet: „Să îți amintească de mine!”. Se scutură de imaginea sumbră ce-o năpădește, continuă lupta cu nămeții pe o scurtătură mai neumblată, și, când să iasă în bulevard către tramvai, descoperă, dezăpezită pe jumătate, mașina soțului, cu asfalt uscat dedesubt… Privește lung, recitește obsesiv numărul proaspăt șters. Prin parbrizul răzuit, pe bord, într-un colt, deslușește crenguța de brad culeasă de ea weekend-ul trecut, uscată chircit. Gol și gheață în suflet. „Chiar nu m-am așteptat să te mai pierd…”

Doina va rupe caietul unei fete prea visătoare din clasa ei, Eliza. Tudor va privi în gol cum băiatul sau cel mic, David, este îmbrâncit și trântit de un altul mai mare.

Va urma.

Lasă un răspuns