Dezlegare la cuvinte

Urlă, vânt, pe la răscruci
pentru bufnițe și cuci
și-apoi vezi pe unde-apuci
să tot curgi, să te tot duci…
Fă-te, tu, vârtej rebel
și te-nnalță subțirel
din colbul drumurilor,
din nisipul mărilor,
din florile pomilor,
din rugina toamnelor,
din parfumul doamnelor,
din sclipiciul zânelor,
din gândul nebunilor,
din pieptul străbunilor,
din râsul copiilor,
din recolta viilor,
din fricile fetelor,
din of-ul sufletelor…
Și iar urlă-n patru zări
ca lupul după miori,
ondulează niște mări,
piaptănă niște cărări
de pe piscuri în căldări
și șuieră peste văi,
bate-n crengi și zurgălăi,
duruie ulucile,
prăvălește nucile
și răstoarnă crucile.
Tulbură cerurile,
amestecă apele,
zguduie obloanele,
ridică oceanele,
fă să urle babele,
îngrozește mamele,
scutură pădurile,
rătăcește turmele,
înfioară mândrele,
șterge toate urmele…
Și te-ntoarce-apoi la mine
cu cuvinte pentr-oricine,
cu cuvinte pentr-orice,
pentru cum, când și de ce,
pentru bune, pentru rele,
pentru zbaterile mele,
să-mi asum pierderile,
să-mi exprim nădejdile,
să-mi încerc părerile,
să-mi alin durerile,
să-mi impun credințele,
să-mi urmez dorințele.
Să îmi cânt culorile,
să-mi dansez viorile,
să îmi mângâi zorile,
să-mi gust depărtările.
Să-mi văd neputința,
să-nghit umilința,
să-mi îndur micimea,
să-mi știu adâncimea.
Să-mi aud secunde
picurând plăpânde,
albe și fecunde,
pline și mărunte,
omenești și sfinte,
cu și fără minte,
azi și înainte,
cât or fi… cuvinte.

Lasă un răspuns