Stângăcii de bărbat, stângăcii de femeie

IMG_20140119_062748Cu toții am avut un început nesigur în adoptarea rolului sexual. Ne naștem copii pur și simplu, iar cei mari ne îmbracă, ne piaptănă și se poartă cu noi diferențiat, așa încât devenim psihologic fetițe și băieței, mai mult decât prin mica diferență corporală.

Apoi vine o vreme când ceva din interiorul nostru face adevărata diferență, ceva care ajunge să se exprime mai serios fizic. Celor din jur le cresc pretențiile unor comportamente tipice din partea noastră, care să corespundă categoriei de gen căreia îi aparținem. În acest moment, în care corpul capătă forme încă neasumate și în care dorințe stranii, dar pătimașe, ne dau ghes, cunoscătorii de pe margine capitulează în a ne susține evoluția sexuală, considerând-o zonă tabu. Ne ghidează comportamentele sociale de suprafață, dar ne ignoră viața interioară cu tot tumultul ei, inerent marii schimbări.

„Îmi vine să… , dar nu știu cum și mi-e frică!” este caracteristica acestui moment. Și cel mai des, debutul stângaci pe tărâmul noii identități este soldat cu eșecuri. „Vreau să îi spun că o plac, dar mi-e teribil de frică de respingere ei.” „Vreau să-i vorbesc, să ne cunoaștem mai bine, dar îmi piere glasul și gafez stupid!” „Vreau să mă apropii de el, dar pașii mei o iau la galop, depărtându-mă de el!” „Bat la ușa ei și nu-mi răspunde, sunt convins că era acasă și nu m-a vrut!” „Vreau să-i vorbesc despre sentimentele mele, dar cred că lui nu-i pasă de fapt de mine, aș fi o caraghioasă!” „Mă tem că vrea doar o altă experiență, printre cele de dinaintea mea și cele ce îmi vor urma, nu am curajul să mă cred specială pentru el!”

Uneori aceste frământări interioare ne blochează afirmarea sexualității. Alteori reușim să le depășim până la nivel de comportament, dar nu primim răspunsul râvnit și… de ceea ce ne-a fost frică n-am scăpat. Chiar și cei care par câștigători ai marelui loz al iubirii din prima își trăiesc îndoielile lor inițial și apoi reușesc să le îngroape în ei profund, pentru o vreme…

Nesiguranța aceasta de început se scrie adânc în bărbatul sau femeia ce devenim. Păstrăm în ființa noastră sexuală amprenta acestui început. Rămânem timizi, ne așteptăm la respingeri. Răspundem agresiv oricărui apropo sexual, ca să ne apărăm de dureri viitoare ori ca să ne răzbunăm încă pentru durerile vechi. Evităm să ne implicăm emoțional în relații, încercând să păstrăm controlul. Mirosim pericolul din orice apreciere primită din parte sexului opus. Adoptăm comportamente standard pentru orice reprezentant din categoria adversă de gen.

Cum ar fi fost dacă un părinte ori un unchi ne-ar fi vorbit despre firescul acestei nesiguranțe, ceața deasă a nașterii noastre ca ființe sexuale? Cum ar fi fost să nu o luăm atât de personal, să nu ne simțim atât de inadecvați, de neputincioși, de neperformanți? Cum ar fi fost să ne susțină cineva să ne păstrăm încrederea în masculinitatea ori feminitatea proprie?

Și acum ce am putea face? Pentru că până la urmă, atitudinea ca bărbat sau femeie se reflectă în atitudinea noastră profesională, în relația cu propriul copil și mai ales determină evoluția relației de cuplu actuale, ori evitarea unei astfel de relații.

Pentru o confruntare curajoasă cu bărbatul real / femeia reală din tine, adică… cu adevărul personal, te așteptăm la prima întâlnire de vară de sub numele VACANȚE PENTRU SUFLET…

https://www.facebook.com/events/1487985001492835/

Lasă un răspuns