descântec

sensuri rupte ca vreascuri pe focul din noi…
gest stângaci înghețat înainte de țintă…
vrem prea mult, prea schimbat în acest prea mult doi
și prea greu ne distingem în vechea oglindă.

țin iubirea în palme-căuș s-o dezmierd,
ea mustește rebel, clipocind se prelinge
printre degete-mi scapă, o prind, o tot pierd
și-o fantomă uitată din nou mă atinge.

chef de soare blajin pe obraji și pe pleoape…
dor de val răsturnat peste glezne sclipind…
gând nebun cu noi doi peste țări, peste ape…
vreau să uit de orice și de tot chicotind.

Lasă un răspuns