dor de iubire ori de dreptate

venim pe lume încă moțăind din somnul veșniciei
chemați de o iubire-ntâmplătoare
dintre părinții noștri
timpul începe să curgă foarte încet
până cand ne trezește germenele ființei o emoție
vaporoasă
cât o vagă senzație de vină
iar primul gând firav
prima reflecție-i
că nu e drept

cineva ne alină
niciodată destul
doar cât să ne dorim iubirea
ca pe un paradis de niciunde
tot sperăm să ne facă dreptate
cineva mai puternic
în timp ce privim confuzi
infinitul furnicilor
de foarte aproape
să aflăm cum suntem

apoi vin visele
mirosind a miracol
despre eroul ce-am putea fi
și-ncepem călătoria dreptății
cea până departe-n infinitul stelar
doar că pe drum ne-mbolnăvim
de dor de iubire
o strigăm prin toți porii din șoapte adânci
pe care nu le aude
nimeni

apoi ne-ndrăgostim nebunește
din senin
de cineva anume
ne ținem strâns de el
cu mâinile ori cu mintea
până dincolo de timp
ca să nu scăpăm iar în nedreptatea lumii
simțim fără gânduri
vedem de aproape furnici
și departe stele

alergați de timp
ne rătăcim printre treburi mărunte
ne pierdem până și visele
îngenunchiați de iubire
ne lovim sufletele
de niște stânci
sângerăm
până uităm să fim
și nu ne rămâne decât să luptăm
întru dreptatea altora

trece timp
deși am putea să jurăm
că absolut totul s-a întâmplat ieri
și ne vine să-ntindem mâna
prin vălul suav ce ne desparte
de iubirea pe care parcă
încă
am putea s-o atingem
în paradisul de niciunde
ca să fie odată dreptate

doar că nu mai  e timp
de furnici și de stele
acum ascultăm amuțiți niște șoapte adânci
aproape că ne facem dreptate față de noi înșine
aproape că trăim paradisul aici în iubirea de sine
aproape că iertăm pe oricine
aproape că suntem cineva în sfârșit
dar ni se face somn
și dor
de veșnicie

Lasă un răspuns