Culori peste suflet

Suflete, suflete, spirit hoinar,
Tremur de fluture-ntemnițat între coaste,
De la-nceput, nume-ți dau arbitrar,
Apoi te citesc dupa piei alb`, verzi, albastre.

Când trupul e alb și pufos,
Te văd inocent și frumos:
N-ai voie să plângi sau să zbieri.
Ei știu ce ai dreptul să ceri!
Te tot ignoră și spun că ești mic,
Nu cred că-nțelegi din viață nimic.

Când freamăți de verdele plin
Le pari intrigant de divin:
Te văd încrezut, imoral, beat de vise,
Te-ndeamnă să stai liniștit în culise,
Și aripi îți taie, și piedici îți pun,
Iar dacă n-asculți, te declară nebun.

Când sacul de piele devine albastru,
Tu încă vibrezi temerar și măiastru.
Și-ți spun: „Prea târziu să mai arzi, să mai speri!
Cât vrei să mai clincheți ca-n ziua de ieri?
Nu vezi că ai riduri, că ești depășit?”
Iar tu te ascunzi dup-un trup obosit…

Suflete, suflete, spirit hoinar,
Tremur de fluture-ntemnițat între coaste,
Ești plin de resurse, te cred ordinar,
Din toți, numai tu te-ai putea recunoaște…

Lasă un răspuns