Haihui

 

Prin ploaia măruntă mă plimb și mi-e frig.
Ating nesiguranța și zădărnicia.
Și frunzele putrede-n  toc mi se prind.
Înghit singurătatea și nimecnicia.

Alunec pe moarte, dar nu mă opresc.
E incredibil că-i atât de toamnă.
Îmi plouă cu lacrimi prin tot ce gândesc.
M-aș ghemui, dar am un trup de doamnă.

Și pașii mă duc pe ascunse alei.
Ceva mă îndeamnă mai departe.
Mi-arată tristețea culorile ei,
De parcă-s plagiate dintr-o carte.

N-aș vrea să te pierd, dar nici nu te vreau.
Pe mine mă conțin în seara vastă.
Aproape de cer, în leagăn mă dau.
I-atâta frumusețe-n clip-această.

Hoinar rătăcind mă pierd și mă strig.
Continui cu râvnă să merg apăsat.
Mă scutur de tine. Ne pierd, ne câștig,
Prin mie de ițe legați dezlegat.

Lasă un răspuns