Sămânță din pepene verde

De când știu
că nu mă poate scoate din pepeni
decât conflictul cu mine însămi,
mă simt sămânță coaptă
mustind dulce în zâmbet cu dinți,
printre alte semințe oglinzi.

La cea mai mică tendinț-a seism
mă privesc, mă ascult, mă miros,
mă gust și m-ating ca să simt,
curioasă mă-ntreb ca să știu
și m-accept ca să fiu.

Iar când tu, soro, tremuri,
am curaj să m-apropii de emoția ta
până când o trăiesc, o-nțeleg și-o conțin
ca pe-o parte a mea
din oricând ori cândva.

Asta mă-nvață ceva despre mine,
grăunte de viață ca tine.
Nu mai mișc exterior și încerc să tac,
freamătul universului să-l desfac.
De când știu cât îmi semeni de bine,
să sparg pepeni nu-mi mai vine!

Lasă un răspuns