Păstrătorii iubirii

Trei bărbați tineri dețineau cheia unei comori neștiute, în căutarea căreia cotrobăiau lumea. Au început cu meleagurile copilăriei lor, cu locurile acelea ascunse și strâmte, atât de aproape de suflet, doar de puști cunoscute, și au ajuns în cele mai depărtate și mai străine așezări, pe cât de reci la început, pe atât de familiare în cele din urmă. Un dor de mister dădea sens neobosiților căutători. Tot ce părea strălucitor la orizont, devenea comun prin atingere. Dar nici un efort și nici un pericol nu părea să stea în calea setei de necunoscut, a libertății de a alege drumul pentru fiecare dimineață, a entuziasmului de a fi eroul propriei călătorii, încât acesta devenise un stil de viață definitoriu pentru ceea ce erau ei.

Și anii treceau. Desigur că n-au uitat nici o secundă scopul aventurii ce părea fără sfârșit, dar de la o vreme începuseră să se întrebe dacă mai contează de-l ating sau nu, ei oricum deveniseră căutători în esență…

Și într-o seară, într-un pod prăfuit uitat de lume, când ziua și noaptea încercau să se atingă, cheia alunecă neașteptat într-o broască ruginită. Un cufăr minion, ca o cutie cu secrete, își desfăcu anevoios capacul, pentru a-și etala comorile ascunse din alte vieți. Trei bijuterii extrem de delicate (cercei din aur filigram), trei căpăcele minuscule (ca niște coroane de aur pentru dinți de lapte) și două scoici-melci pitice, numai bune de pus la urechi.

Unul dintre bărbați a făcut ochii mari și s-a înfuriat de truda fără răsplată: „Ce-s tâmpeniile astea?” Dar ceilalți doi aveau o liniște în suflet, ca pacea unui lac întins. Era ca și cum aflau neștiutul, ca și cum simțeau înțelegerea în ceea ce erau. Și pentru că îi inundase până-n vârful degetelor, l-au prins de mâini pe necredincios, luminându-l, în timp ce un vreasc trosnea simbolic în spatele lui. Acum piepturile celor trei bărbați păreau a se deschide, iubirea le țâșnea copleșitor prin plexul solar, ca o vibrație caldă a unei energii profunde, cu dor de a fi împărtășită lumii.

Însemnau ceva anume comorile din micul sipet? Poate feminitate, agresivitate  și deschidere. Poate frumusețe, boală și miracol. Poate bine, rău și acceptare. Poate doar detalii ale lumii infinite. Cert este că au rămas în seif: ei știau acum că nimic din ceea ce cauți nu lipsește din ceea ce ești. Un picior a închis capacul și a declanșat mecanismul autoblocant.

Bărbații maturi s-au întors în lume răspândind iubire în jur. Ochii lor vedeau sufletul, mâinile lor atingeau ființa, spiritul lor dăruia energie oricărui seamăn. Pentru că a vedea, a accepta și a iubi e totuna. Înăuntru sau în afară.

Într-un final au ajuns acasă… și era la fel de acasă ca pe oriunde au fost. În ulița satului lumina și întunericul încercau să se-atingă. Trei băiețandri se umpleau de praf într-o trântă ștrengărească, parcă din afara timpului. Din senin, lângă ei a căzut în țărână o cheie, pe alocuri argintie ca luna, pe alocuri aurie ca soarele. Jocul s-a oprit brusc… mirosea a aventură.

„Nu ați pierdut ceva, domnilor?” „Voi, băieți, aveți ceva de găsit!”

Lasă un răspuns