Te-aș ruga, dar tac

te-aș ruga, Doamne, să te-nduri,
să renunți la răceala asta prelungită între noi forțat,
să nu mai fi așa morocănos și bosumflat.

să scapi spre mine câteva zâmbete părintești însorite.
să izbucnești prin mugurașii de la geam, premiu de-ncurajare.
să mă trezești la viață prin păsările-ți cântătoare.

te-aș ruga, Doamne, într-o doară…
să-mi intri pe sub piele-a primăvară.

dar tac. m-am hotârât să nu îți mai pretind.
doar ce vrei  tu să-mi dai, s-aștept.
ba chiar nimic să nu aștept.

să văd dacă n-o să mă surprindă propriul zâmbet interior,
dacă n-o să-nmuguresc cu emoții nebunatice,
cu idei temerare ori cu cântec de dorințe sălbatice.

ca să-ți fiu eu model de primăvară,
într-o doară…

Un gând despre „Te-aș ruga, dar tac

Lasă un răspuns