Iubirea, treabă grea

„Mă iubesc!” și „Te iubești!” sună a singurătate în doi, narcisică. De fapt este condiția de bază de la care se poate construi iubirea în afara dependenței.

Când spui „Nu mă iubește!”, capătul dinspre tine al acestei credințe se referă la faptul că nu ai încredere că ai putea fi iubit (pentru că nu te iubești tu și atunci e posibil să nu fi în stare să primești de fapt), iar capătul dinspre celălalt, la incapacitatea lui de a iubi (ca o carență de el însuși).

Un om poate iubi atât cât este capabil să se iubească. Și tot atâta iubire poate primi. „Te iubesc din tot sufletul!” se traduce: de mai multă iubire n-am loc. Dintr-o traistă goală, ce să dai?… Adică am nevoie nebună de tine, ca să mă confirm pe mine. Prin tine exist. În afara iubirii pentru tine, eu ce-aș mai putea fi? Nu pleca, că mă pierd…

„Mă iubesc!” mă pune în contact cu Iubirea. Și de acum pot fi izvor către altă persoană, către o profesie, către toți oamenii, către viață. Pot pune iubire în tot ceea ce fac, pentru că sunt iubire, și-o știu.

Dacă îți vine să îi ajuți pe alții, fii conștient că tu strigi după ajutor.

Dacă vrei să schimbi lumea, trebuie să începi cu tine.

Dacă ești în căutarea iubirii, cotrobăie-ți prin suflet, fă-ți curat în interior, fă loc pentru iubire și deschide-ți ușile să respiri Prezent. Acceptă că ești un copil cu toane și ia-te în grija ta cu iubire, cu respect, cu încredere în ceea ce ești. Numai tu te poți crește, numai ție îți ești… cel mai important om din lume.

Lasă un răspuns