Ciorbă cu fructe

M-am trezit cu mintea tulbure. Visasem că aveam foarte multe treburi de făcut și că nu le făceam față: curățenie în casă, bagaje pentru o tabără, gătit… toate contra cronometru.  În plus, cineva îmi lăsase în grijă un copil mic și uitasem să-i dau de mâncare. Am curățat repede niște fructe să-i fac un compot și când să fie gata am constatat că fructele feliate fierbeau în aceeași oală cu legumele pentru ciorbă.

Am deschis ochii păstrând senzația de epuizare și de năduf din fața ciorbei cu fructe. M-am apropiat de fereastra luminată timid, ca să-mi spăl mintea cu ciripit de păsărele. Dar n-am reușit să-mi găsesc secunda de relaxare, n-am recunoscut nici un acasă în care să mă alin. Bătălia din mintea mea continua, așa că am ales să revin pe pernă și să mă întorc în lumea pe care o lăsasem nerezolvată…

Peste încă vreo oră m-am retrezit, îngrijorată de câte aveam de făcut pe bune în ziua aceasta. Aceeași senzație grea de… „situație care mă depășește”. Lucrurile nefăcute mă chemau în direcții diferite, dezorientându-mă, amețindu-mă. Mi-a fost evident că pe oricare o aleg să fie prima, o voi face în hărmălaia generată de strigătele celorlalte, aflate în așteptare… Și un timp am fost ca în vis, roboțel care îndeplinește sarcini, ca într-o luptă cu morile de vânt. Fiecare treabă terminată era ca o treaptă spre celelalte. Și la un moment dat mi-am permis să sar una, nefăcută, în favoarea celorlalte. Și asta a fost ca un pretext de răsfăt. Mă eliberasem de ditamai sarcina, așa că în locul ei, am strecurat câteva minute de nimic…

Eu cu mine. Fără să mă mai măsor cu „situația”. În afara situației. Da, acum sunt acasă. Respir lin și nu mișc, doar ascult apa care îmi mângâie trupul, luând cu ea grijile toate. Goală de ele, mă am doar pe mine, sunt plină cu mine, atât de acasă…

Mă întorc la treburi cu un fel de sete. Le iau pe rând, nu le mai amestec. Curg firesc, nu mai vin peste mine. Eu le aleg, eu le dezleg, bucurându-mă că îmi sunt. Și că pot să râd de ciorba cu fructe…

Lasă un răspuns