Te conjur, primăvară!

Mi-e dor de mirosul pământului când învie.
Mi-e poftă de iarbă crudă sub tălpă.
Mi-e sete de primăvara care vreau să fie.
Și încă aș fugi cu tine într-o țară caldă…

Tot caut lumina aceea roz-trandafir.
Să-nduplec iarna să plece, mă-mbrac subțirel.
Mă-nfrupt cu iubire, pe păsări să le inspir.
E umed și frig. Stai să-mi umblu prin suflet nițel…

Un timp lenevesc, grăunte sub țarina grijulie.
Apoi încolțesc cu idei verzi nebunatice.
Mă strecor șerpuit, driblând pietre de veșnicie.
Și iată-nfrunzesc, lăstărel cu vise văratice.

Mă trezesc, fâșneață cu cireșe zemoase în sânge.
Mi-atârnă mărțișoare vesele în urechi.
Primăvara conjur, iarna să ne alunge.
Dacă vreți s-ajutați, împletiți dragoste în perechi…

Lasă un răspuns