Iubire, creativitate, smerenie

Se ia o zi urâcioasă de toamnă rece târzie,
Se pun frunze rostogol pe caldarâm, foșnind colorat ca-ntr-o poezie.

Se ia vânt intruzat în suflete însingurate
Și i se pun mustăți din crengi despuiate.

Se ia chip amărât, foarte trist, resemnat,
Se sărută pe frunte, pe ochiul ridat.

Se ia o propoziție aridă, bolovănoasă,
I se pun epitete și metaforă siropoasă.

Se ia un copil somnoros, ce nu vrea la școală,
Se dau masaj și răsfăț cu capul în poală.

Se ia casă neschimbată, veche și ponosită,
Se pun flori, aer proaspăt, față de masă scrobită.

Se ia femeie furioasă ce plânge și tună,
Se pune-nbrățișare tandră cu inimă bună.

Se iau seară-nnorată, umezeală și ceață,
Se dă ploaie să spele până la dimineață.

Se ia bărbat obosit și stresat peste poate,
Se dă femeie zâmbind cu darurile toate.

Se ia noapte bâjbâită, rece și periculoasă,
I se pun lună, stele și iubire focoasă.

Se ia mână muncită tremurând zbârcit,
Se ține-ntre palme, susținând liniștit.

Se iau pumni strânși și vorbe dureroase,
Se pun gând cald și cuvinte duioase.

Se ia început de drum lung și anevoios,
I se pun trepte, curaj și un cântec frumos.

Se ia-ngrijorare până la nebunie,
Se pun secunde tăcute, prezența să fie.

Se iau pizma și ura, de venin negru pline,
Se dă lumina empatiei să le aline.

Se iau durere, frică și frustrare,
Se pun focus, înțelegere, acceptare.

Se iau plictiseală și poftă de nimic,
Se dau vacanță și dans din buric.

Se iau dorul și tot ce deja s-a pierdut,
Se dau iertarea, adio! și-un nou început.

Iau lupta ca trânta cu Tine, Dumnezeu,
Și pun recunoștință în sufletul meu.

Lasă un răspuns