Dor de pace

Mi-e ceață în suflet, mă pierd în NU ȘTIU
Și parcă mă doare să vreau și să fiu.
Doar tac și adulmec ce-mi dăruie clipa,
Mă-nalț focusată să-i ating aripa.
Renunț la șabloane, la grile străvechi,
Și dau la o parte lentile perechi.
Nici ieri și nici mâine nu vreau să-mi ajute,
Vreau doar puritatea prezenței acute.

Sunt eu fără nimeni, un suflet pustiu,
Îl văd și îl bântui cu gol și cu viu.
Miroase a toamnă, a putred și ud.
Și picură clipa greoi și ursuz.
Vibrează a frică și-a singurătate,
A mine, a lipsă, a „orice se poate”.
Eu tac și adulmec tăcerea din mine,
Presimt libertatea că-nvie și vine…

Lasă un răspuns