Acceptare

Mulțumesc, Matei

M-ai lăsa pe mine fără tine?
Te-ai lăsa pe tine fără noi?
E așa magie fără mine?
E așa-ntuneric fără voi?

****

Viața se complică, sparge reguli.
N-o mai pot regla după tipare.
Par din altă lume-n multe feluri.
E inadaptare-a mea candoare.

****

Și atunci când totul se transformă
Într-un univers necunoscut,
Ce părea anormal prinde formă
Devenind un normal cunoscut.

****

Ce e povestea mea cu tine,
Scoasă din contextul vieții mele-ntregi?
Și ce e lupta mea cu mine?
Privește universul tot, să înțelegi…

****

Sunt doar o furnicuță care crede
Că ar fi Însuși Dumnezău,
Încercând haosul să-l ordoneze
În sertărașele din capul său.

****

Nu-mi pare rău după nimic,
Nici după vise și naivitate.
Am fost frumoasă rătăcind un pic,
Prin lumea asta, cu a mea dreptate.

****

Și dacă azi lângă altcineva,
Inima ta vibrând mai roșie se face,
Cine sunt eu să spun, să vreau ceva?
Cine sunt eu să judec și să nu-ți dau pace?

****

De ce să-ncerc să înțeleg și să prevăd?
Ca să-ți repet „ți-am spus!” și „vei vedea!”?
În cinci minute chiar ar putea fi prăpăd.
De fapt eu chiar nu știu ce va urma.

****

Mă dau maestră în morala vieții,
Analizez scenarii asemănătoare,
Muncesc după secretul tinereții,
Dar am să pierd și eu, ca fiecare…

****

În ochii-unui copil am regăsit prezența
Și toate gândurile mele-au dispărut.
Am reînvățat liniștea și paciența,
Știu cum să scap de griji și de trecut.

****

Și iată azi accept că eu NU ȘTIU
Să-ți dau povețe și să fiu mereu lumină.
Expert în viața mea doar vreau să fiu,
Să mă iubesc, să cred în mine și să fiu senină…

Lasă un răspuns