Între TOT și NIMIC

Uneori sunt aripă înaltă și privesc viața de sus
Cu bunăvoință, cu surpriză și cu grație.
Atunci râd de toate șuturile pe care le primesc,
Dar mai ales de cele pe care, observ,
Mi le administrez singură.
Nu pot lua viața prea în serios plutind,
Așa că savurez spectacolul clipei.

Alteori sunt bulgăre de pământ.
Gândurile îmi fulgeră în minte.
Emoții ciudate îmi tună în piept
Cu ecou în toate zările sufletului.
Urechile-mi țiuie a durere acută.
Și mă rostogolesc printre așteptări și regrete
Pe-un derdeluș lustruit
De atâta repetitivitate instinctuală.
Așa că ratez momentul prezent.

Între cădere și zbor,
Între iad și rai,
Între minte și conștiință,
Între împotmolirea în tot și perspectiva nimicului,
Între nicicând și acum,
Între aiurea și aici,
Între control și acceptare,
Între dependență și iubire,
Între a ști și a fi,
Între blocaj și potențial,
Între ordine și creativitate,
Între frică și libertate,
Între suferință și pace,
Între tenebre și lumină,
Între în afară și înăuntru,
Între zgomot și liniște,
Între căutare și credință,
Între realitate și adevăr,
Între iluzie și înțelegere,
Între Mine și Sine,
Căutându-mă,
Oscilez.

Lasă un răspuns