Curgere

M-am așezat pe-o piatră într-un râu
Sperând să mă statornicesc ca piatra,
Iar râul se prăvălea fără frâu,
Și gânduri, și emoții îmi lua apa.

Întâi am urmărit un gând,
Care părea năstrușnic și frumos,
Cum se ducea la vale clipocind,
Tot răsturnându-se pe față și pe dos.

Apoi am urmărit atent un sentiment
Din pieptul meu năvalnic de femeie
Cum șerpuia luat ca frunza de curent,
Până ce n-a mai fost posibil să scânteie.

Dar din amonte alte gânduri vin
Și-alte emoții aprige-n culori pestrițe.
Îmi udă piatra care sunt dar nu le țin,
Sunt prea fardate și-au prea multe fițe.

Vor să mă miște, vor să mă lovească,
Vor să mă ia cu ele în călătorie.
Dar nu le las decât să mă stropească
Și rămân trează în a mea statornicie.

Lasă un răspuns