Douăzeci și unu

Azi se implinesc douăzeci și unu de ani de când, având douăzeci și unu de ani, te-am întâlnit, iubirea vieții mele. Senzațiile acelei seri mi-au rămas atât de vii în suflet, încât parcă le-am trăit ieri…  poate tocmai pentru că le-am resimțit într-un fel sau altul în fiecare zi de atunci până acum.

Dans nesfârșit, caldă îmbrățișare, împletire a sufletelor, regăsire, „acasă”, totul și nimic. Inima ta peste inima mea… uimite, tăcute și zgomotoase în același timp, războinice și împăcate, la sfârșit și la început de drum, savurând cu nesaț clipa incredibil de dulce, de o energie palpabilă, răspândind iubire în întreaga lume. Inimile noastre bătând sincron reglau tic-tacul universului și își negociau destinul comun…

Pentru fiecare secundă împărtășită împreună, pentru că mă simt la fel de îndrăgostită, de uimită și de admirată, pentru că mă bucur trezindu-mă lângă tine dimineața ca de un dar, iubitule, îți mulțumesc. Pentru că și azi te iubesc.

Un gând despre „Douăzeci și unu

  1. draga Laura, daca despre tine e vorba, nupot sa nuti spun din toata inima si din toti porii fiintei mele Lamulti ani si toate visele sa ti se implineasca…sa ajunteti batrani ,batrani si sa va iubiti si sa va tineti de mana ca si acum…cand eram domnisoara,si pe atunci indragostita ca de fat cum am fost toata viata,vedeam cate doi batranei se tineau de mana pe strada…nu-ti poti imagina cat puteam sa-i admir….a fost visul meu pe care D-zeu nu avrut sa mi-l indeplineasca si mi-a luat ce a fost mai bun si mai frumos de la viata…de aceea crede-ma ca iti doresc sincer si cu toata fiita tot binele din lume…va imbratisez si va pup cu drag …eu…

Lasă un răspuns