A fi sau a nu fi singur

Nu putem fi niciodată complet singuri. Părți din noi păstrează relații cu ființe dragi sau cu persoane care ne-au rănit, ca amintiri, ca emoții blocate la nivel fizic sau ca fragmente de personalitate introiectată. Relații apuse demult își lasă amprente semnificative care ne însoțesc și în pustietăți și în temnițe. A fost fascinant pentru mine să constat că persoane iubite, ce păreau imposibil de regăsit în această viață, continuă să existe în esența mea, un loc al reîntâlnirii hrănitor și vindecător, în care dialogul ajunge la profunzimi și sensuri geniale, divine.

Nu putem fi niciodată complet fuzionați cu cineva. Sufletele pereche nu se pot suprapune perfect. Rămân părți din tine de neînțeles pentru celălalt, rămân părți din celălalt la care nu ai acces. Și uneori doare faptul că iubitul nu-ți vede o cămăruță anume de suflet sau că parcă nu te primește în unele unghere ale inimii lui. Alteori te simți intruzat, sufocat, pentru că iubita încearcă să te invadeze complet, să te umple cu ea, ca pe o nevoie de a-și demonstra că o iubești. Dar și atunci când își retrage tabăra din teritoriul tău poți să te simți descoperit, gol, vulnerabil, al nimănui.

Să-ți găsești echilibrul între a fi și a nu fi singur decurge din a-ți cunoaște cămăruțele sufletului. A ști care sunt pline doar cu tine și care îi conțin și pe alții: tu și emoțiile tale de la cinci ani, tu și temerile tale de adolescent, tu și suferințele tale actuale. A ști care vorbesc despre iubire sau neiubire, împărtășire sau neîmpărtășire, frici sau speranțe, împliniri sau neîmpliniri.

Câte persoane semnificative te compun? Ai să descoperi că ești cine ești datorită întâlnirii cu cei care te-au susținut ca și cu cei care încă te dor. Adică și unii și alții ți-au fost învățători. Și oricând poți comunica cu părțile din tine care sunt ei, ca să dai sensuri noi unor relații vechi, blocante pentru evoluția ta. Astfel le poți accepta, te poți asuma și îți dai voie să fii întreg. Doar așa vei putea să te schimbi, transformându-te creator precum un meșter care cunoaște toate secretele materialului său de lucru. Îl poate modela cu artă, exprimând cu multă grație viața, într-un mod accesibil tuturor.

Ești acest meșter, ai acest material – universul tău interior, stă în puterea ta să îl cunoști, să îl iubești, să lași viața să curgă prin el în toată splendoarea ei. Pentru că o alegi.

Lasă un răspuns