Cărările vieții

Pe chip îți sunt desenate frumos toate cărările vieții.
Le știu pe de rost și le colind în aura dimineții.
Fiecare are poveste de spus despre sufletul din stăfund.
Nu mă mai satur să recitesc mesajul lor profund.

Și câte-amintiri comune-ntâlnesc prin riduri și prin vâlcele.
De-o viață cei mai buni prieteni am fost cu bune și cu rele.
Și câte emoții sunt scrise citeț pe frunte și lângă buze.
Un univers despre trecut cu mimici călăuze.

Dar ochii-au culoarea schimbată-n prezent a clinchet de stele.
Privesc fascinată și mă cufund prin galaxii rebele.
E-atâta sete și dor de-adevăr în puțul privirii.
Mi-e teamă că m-aș putea rătăci prin mrejele-oglindirii.

Știu cine ai fost, nu știu cine ești și ce-ai vrea să fii mâine.
Știu că te iubesc și sunt aici cu apă și cu pâine.
Și știu să mă prind în jocul lumesc să îți primesc sărutul.
Dar știu și să zbor înalt și să cânt, să cuceresc văzduhul.

Lasă un răspuns