Tot plouă

Și azi îți plouă-n suflet ca și ieri.
Credeai că soarele-astăzi va răzbi…
Nu-nțelegi rostu-acestei primăveri.
Și azi ești răvășit de lacrimi vii.

E iarăși frig și-ți bate vântul prin plămâni.
Te-ai rătăcit pe-alei însingurate.
Vrei să-nțelegi mesaje din străbuni,
Bântuit de fantome și de șoapte.

Nu ști de ce nu are sens nimic,
De ce te simți târât prin viața asta,
Niște hormoni și tonul atmosferic
Pot controla pe marionet-aceasta.

E un nonsens să vrei să schimbi ceva,
E o iluzie să te crezi special,
Primești aceleași palme în aceleași piese
Și joci un rol al naibii de banal.

Și ai crezut că tu iubești mai tare,
Că ție nu ți se va întâmpla
Să trăiești asta, să spui replica cutare,
Să fii într-o zi altcumva…

Tot plouă și tu vrei să înțelegi
Morala sau esența vieții tale.
N-ai să mai fii postmortem să culegi
Sensuri găsite după-nmormântare.

E-ntunecat și ești așa plouat
Și-ai obosit pe străzile pustii,
Atât de singur și de resemnat…
„Tu, rază de speranță, vrei să vii?”

Lasă un răspuns