Oul, miracolul vieții

Ciocnim ouă.

Ne întoarcem acasă la părinți și frați și-ncercăm să reluăm firul comunicării de acolo de unde l-am lăsat ultima oară. Nu mai suntem cei de odinioară, ne-am schimbat, dar privim cu duioșie și cu îngăduință spre vremurile apuse. Nu ne mai cunoaștem cu adevărat, e greu să ne înțelegem unii pe alții și este complicat să explicăm ființa care am devenit. Dar pentru că vrem să ne simțim aproape… ciocnim ouă.

Ne întâlnim cu prieteni, vrem să le arătăm cine suntem, vrem să-i vedem până-n suflet și bucuroși de încercare și de emoția  de a fi împreună… ciocnim ouă.

Ne privim copiii în ochi. Ne străduim să transmitem experiențe de viață. Negociem între nevoia lor de libertate și nevoia noastră de control, căreia îi spunem uneori responsabilitate, alteori moralitate. Pendulând între apartenență afectivă și conflict între generații… cicnim ouă.

Ne privim pe noi înșine: ne ascultăm sufletul din adânc, ne observăm comportamentul în relația cu ceilalți. Tatonând drumul dintre interiorul și exteriorul nostru… ciocnim ouă.

Cochetăm cu ideea de creație. Încercăm să înțelegem divinitatea filozofând. Procreăm. Uneori ne scufundăm până-n esența proprie și asta ne inspiră în actul creator. Și ca să repetăm simbolic minunea creației… ciocnim ouă.

În toate aceste ipostaze oul este simbolul ființei, al naturii pure. În spatele unui gest arhaic stau iubirea însăși și miracolul vieții pe care le gustăm atunci când… ciocnim ouă.

Un gând despre „Oul, miracolul vieții

Lasă un răspuns