Lumină în suflet – remember Sibiel

Lumină în suflet! O simt, o respir, o ascult, o doresc pentru cei dragi și o urez. Mă împacă, mă liniștește, mă umple și mă bucură.

Lumină în suflet! A trecut aproape un an de când am trăit-o conștient prima oară. Într-un context de poveste, într-un moment de refugiu din viață și griji, într-un loc recunoscut ca gură de rai, Sibiel, sub aripa energetică a unui maestru spiritual, Rune Heivang, împreună cu alți oameni care și-au dat voie să se deschidă, voi, și printre coechipieri ai maestrului, modele pentru noi novicii.

A fost ca un vis frumos, aproape incredibil în care cu toții am renăscut. Suflete de adolescenți, demult pierdute, au început să pulseze în fiecare celulă a corpurilor noastre, amintindu-ne de noi înșine. Am intrat ca prin minune în fluxul vieții, al adevărului propriu, al naturii pure. Și în spațiul acela sacru totul a fost posibil. Doar că, întorși acasă, reflexe vechi, credințe și obiceiuri cu care eram identificați și-au cerut dreptul să-și continue existența. Și mintea a început să judece și să pună în sertărașe această experiență stranie, total atipică, fiind ghidată și de părerile neavizate le necunoscătorilor.

Concluzia la care toți ceilalți doreau să ajungem suna cam așa: Era primăvară, a fost ca o fugă de realitate, de fapt v-ați cam îndrăgostit. Mi se pare trist că unii dintre noi chiar au crezut asta. Au luminat o clipă surprinși plăcut, n-au putut să creadă că starea asta de atât de bine este doar despre acasă, apoi s-au speriat de consecințele pe care tot mintea le flutura prin fața ochilor ca pe pericole, un timp și-au creat scuturi protectoare și în cele din urmă au fugit… de această experiență, de ei înșiși, de lumină.

Fenomenul Rune (deși vorbește de adevăruri universale la care poți ajunge și prin alte căi spirituale, are darul de a te duce în lumină într-un timp foarte scurt, frumos simplu ca-ntr-un joc) ne-a contaminat evident atunci pe toți. Nimeni nu i-a rezistat. Toți am primit lumina în suflet. Ne-am văzut înăuntru și în afară atît de intim și de clar încât nu ne mai putem uita. Ne-am citit unul pe altul așa cum suntem  cu adevărat, așa cum noi nu aveam curajul să credem că suntem. Întorși de la Sibiel, un timp am avut nevoie să ne revedem ca să ne confruntăm cu propria frumusețe în ochii-oglinzi ai celorlalți ca noi.

Apoi mulți s-au stins… dar au continuat să privească în urmă ca spre o luminiță pe al cărei adevăr l-au probat, dar n-au rămas decât cu o amintire dragă. Și eu, Laura, pătimașa, visătoarea, cu nevoia mea de a-i vedea pe ceilalți în lumină, cu dorința mea arzătoare să nu vă pierdeți, strig: Sunteți frumoși! V-am văzut! Eu cred în voi!

Afară plouă. Curg pe străzi și mi-e tare dor de voi. Sunteți lumină în suflet! Vă iubesc! Hristos a înviat!

Lasă un răspuns