EU, DIMINEAȚA

Ador diminețile. Mă uimește lumina crudă în fiecare început de zi, întâi tremurându-mi printre gene, apoi înconjurându-mă cu bun-venit.

Azi m-a așteptat la fereastră și o bucată de lună galbenă, fursec uitat mușcat în farfuria de porțelan bleu a bunicii. Ascult sporovăielile păsărilor, racordându-mă la ritmul lor. Simt așternutul răsfățându-mi pielea și nu-mi ajunge. Te provoc să mă smotocești un pic, cât să-mi placă să-ți scap printre degete tâșnind spre baie.

Mă întorc preocupată să-mi aleg hainele, în timp ce tu tragi cu ochiul înflorindu-mă. Mă prinzi și iar scap fâșneață. Îmi place să rămâi cu mâna întinsă în timp ce ești la mine în suflet și ți-ai lăsat amprenta imprimată pe trupul meu. Mă ai și mă vrei. Te vreau și te am. Gust clipa asta cât pentru o eternitate, mulțumind pentru încă o zi.

Sunt gata. Pe cai! Mă simt și sunt DIMINEAȚA.

Lasă un răspuns