Capitolul 8: Sertărașe și autostrăzi

Fiecare călătorie în străfunzimile noastre ne ajută să ne cunoaștem mai bine. Cu cât ne punem mai multe întrebări, cu cât suntem mai atenți la noi, cu atât vom fi mai conștienți de cine suntem.

E adevărat că putem funcționa pe pilot automat, putem să ne lăsăm mânați de forțe neînțelese din noi și asta uneori poate fi amuzant. Dar omul are nevoie de înțelegere, așa cum are nevoie să simtă: „De ce îmi vine să fac asta?”, „Ce ar trebui să aleg?”, „De ce mă simt trist?”.

A te cunoaște mai bine nu înseamnă că vei scăpa de amintiri dureroase, de moduri de a reacționa indezirabile. Ci doar că asumându-ți-le, le vei gestiona mai ușor. Le vei da alt sens și le vei integra în persoana care ești, nu vei mai fugi de părți din tine însuți. Vei trăi în armonie cu tine și mai frumos.

Atunci când ceva din realitatea prezentă ne amintește de o emoție veche, acționează ca un trigger provocând o avalanșă de reacții comportamentale necontrolate. Exemplu: mă enervează tare șefa mea pentru că incontient o asociez cu o profesoară care m-a persecutat repetat în adolescență. Îi sabotez ordinele, cârcotesc pe la spate, fără să înțeleg că starea conflictuală la care se ajunge mi se datorează. Mă comport ca atunci pentru că mintea mea funcționează după un traseu vechi, bine știut, bătătorit. Ar fi greu să gestionăm fiecare situație nouă, fiecare persoană cu care facem cunoștință, dacă nu am recurge la un mecanism economic de sortare a informației. Un mic amănunt din prezent mă face să categorizez noul eveniment asociindu-l cu unul vechi. Îl așez în sertărașul cel mai potrivit și folosesc un comportament cunoscut, specific sertărașului. „Aha, despre asta era vorba, știu ce trebuie să fac în cazul acesta.”

Imaginați-vă creierul cu traseele nervoase de neuroni conectați sinaptic ca pe o hartă a drumurilor. Traseele folosite des s-au îngroșat, au devenit autostrăzi. Cele mai rar folosite sunt drumuri de țară subțirele. Iar pentru unele tipuri de comportamente nu există încă drum. Exemplu: Nu am fumat niciodată, în creierul meu nu există un traseu sinaptic pe care să-l urmez ca să ajung la plăcerea de a fuma. E teren nedefrișat. În schimb, drumul care mă duce la senzația de repulsie și la un comportament de evitare a zonelor de fumători este bătătorit.

Atunci când ne lăsăm conduși de instincte și de reflexe vechi fără să înțelegem de ce-ul din spate, mergem pe autostrăzi neluminate. Fiecare insight care ne descifrează ceva despre noi, aprinde un beculeț pe autostradă. Când ajunge într-o intersecție, impulsul o va lua pe drumul cel mai gros, cel mai cunoscut. E nevoie de un efort de voință ca să alegi un traseu mai subțire, mai puțin cunoscut. „Ce-ar fi să încerc de data asta altfel?” Și chiar dacă nu-ți iese și te trezești iar pe autostradă, faptul că e luminată de beculețe (înțelegi de ce-ul), îți dă un confort și o doză de control asupra situației.

Am înțeles de ce mă enervează șefa și reușesc să mă concentrez asupra treburilor de serviciu. Încă nu mi-e dragă, dar o accept. Și încep să o observ pe ea, cea reală, diferită de profesoara mea. Adică să fiu prezent aici și acum. Și ăsta deja e alt drum.

Exercițiu: Începe-ți călătoria de relaxare și autocunoaștere. Apoi întâlnește-te cu o persoană conflictuală din viața ta. Încearcă să-i inventariezi obiectiv defectele, acceptă-le, apoi descoperă-i calități (cel puțin trei). Deși nu-mi place ce faci, ce-ar putea să-mi placă la tine? Observă ce sentimente ai la sfârșitul exercițiului versus la începutul lui. Propune-ți să continui procesul descoperirii persoanei respective în realitate, fiind mai prezent în relația directă cu aceasta.

Lasă un răspuns