Capitolul 6: Sisteme de referință

Alt mod de a-i înțelege mai ușor pe ceilalți este acela de a-i considera sisteme de referință diferite.

Eu sunt un sistem de referință cu multiple coordonate: amintirile, cunoștințele, credințele, emoțiile, nevoile, motivațiile, valorile, scopurile mele. Percepțiile mele actuale se raportează la toate aceste coordonate. Procesarea din spatele deciziilor mele, inconștientă într-un procent covârșitor, se supune acelorași factori. Înțelegerea mea privind același eveniment va fi diferită de a altui martor, pentru că sistemul nostru de personalitate diferă. În același timp mă aflu sub influența persoanelor semnificative din viața mea. Chiar și atunci când nu sunt lângă mine, chiar și atunci când avem păreri diferite. Interacționăm prin căi nebănuite, îi port cumva la mine în suflet, ca pe niște amprente. Chiar și pe cei pe care nu i-am mai vrut sau pe care i-am pierdut. 

Singurul mod în care aș putea să înțeleg pe cineva diferit de mine, este să mă pot poziționa în sistemul lui de referință. Fără să-l iau pe al meu (sistem de referință) cu mine. Mă dezbrac de cine sunt și probez haina celuilalt. Numai așa pot fi empatic cu cineva. Exceptând cazul când semănăm, avem o experiență de viață mult asemănătoare, adică privim o anume problemă prin aceiași ochelari.

Veți înțelege mai ușor furia ce apare când nu putem descifra sistemul de referință al altcuiva. „Cum poate să simtă/ să facă/ să creadă/ să vrea/ să fie așa?” E greu să accepți un sistem de referință pe care nu-l înțelegi, pentru că nu-l cunoști. Aplici sistemul tău de valori, de exemplu, peste ce face altcineva și te irită la maxim faptul că acel comportament e în afara grilei tale. Dar acea persoană are alt sistem de valori. Ceea ce face se încadrează în grila lui. E onest față de el însuși.

Poate asta te va face să vezi altfel nepotrivirile de caracter, citate în procesele de divorț.

Ne așteptăm ca ceilalți să se comporte față de noi în aceeași manieră în care ne comportăm și noi față de ei. Credem că știm ce simt, ce gândesc, ce își doresc, ce au nevoie cei de lângă noi. Luăm hotărâri în numele lor fără să-i întrebăm. Noi știm mai bine ce le trebuie. Pe de altă parte le reproșăm că nu ne sar în ajutor, dar nu-l cerem explicit niciodată. Presupunem că ei știu deja ce simțim, gândim, dorim, etc. și că nu reacționează așa cum vrem noi intenționat. Acest fenomen se numește fuziune. Adică eu sunt tu și tu ești eu. Poți fi în fuziune cu soțul, cu copilul sau cu toată familia ta.

Fuziunea blochează dezvoltarea individului. Distruge un copil. Conduce inevitabil la crize conjugale și separare brutală. Pentru că nu există două sisteme de personalitate identice, oricât de suflete pereche am fi. Pentru că a te pune în pielea altcuiva înseamnă doar o modalitate de a-l înțelege, de a fi empatic cu el, nu de a ști ce e bine pentru el. Fuziunea anulează individualitatea, iar nevoia de individualitate determină rupturi definitive și neașteptate în familiile fuzionate.

A iubi presupune a respecta. Respect ce simți, respect ce gândești, respect nevoile tale, respect dorințele tale, respect valorile tale, respect persoana care ești. Și mă aștept la același respect. Și daca universul meu și universul tău sunt compatibile, adică se suprapun într-o anumită măsură și acceptăm diferențele, atunci putem fi împreună.

Exercițiu: Zburdă pe căile deja cunoscute ale corpului tău, descoperă  câteva locuri noi, admiră culorile lumii tale interioare și apoi pune-ți întrebarea… Cine sunt eu? Repet-o de cel puțin 30 de ori și află tot atâtea de răspunsuri diferite. Ești o personalitate foarte complexa și unică în univers. Dă-ți timp să te descoperi. Vei fi uimit.

2 gânduri despre „Capitolul 6: Sisteme de referință

  1. Iti multumesc ca vorbesti despre fuziune. Sper ca cei care nu au intrat inca in pacatul ei, sa ia aminte. Este extrem de dureros cand realizezi cat de mult pierzi din tine, din viata atunci cand iesi din ea si te intalnesti cu … lipsa de respect.
    Fuziunea iti ofera o dulce contopire, confortul neasumarii. Timpul curge iar trezirea e inevitabila. Unii dintre noi reusesc sa constientizeze ce tocmai li s-a intamplat; altii vor cauta cu disperare o alta relatie fuzionala. Da-mi minte, Doamne!

  2. Am primit o mica lectie saptamana trecuta. Cineva, la un workshop vorbea despre copii. Am ramas cu un raspuns incredibil: ca un copil sa creasca cat se poate de corect, pe langa iubirea noastra, are nevoie de…de…de…?
    Respect.
    Sa ne respectam copii. Spatiu, timpul lor, fara pedepse, fara cadouri, cel putin nu in exces, nu degeaba, nu fara …sens.
    Astfel ii vom proteja de viitoare fuziuni, pentru ca ei vor invata respectul, si respectul este, cred eu, inversul fuziunii asa cum cred ca ai si zis, Laura.
    Sa ne repectam zic, eu, apoi poate ca vom reusi sa fim soti mai buni, copii mai buni, parinti mai buni, frati mai buni (pentru norocosi), cetateni mai buni…, etc.
    Pupam.

Lasă un răspuns