Cenușiu

Ninge ud și cenușiu.
La mine-n suflet e pustiu.
Vreau să pleci de aici,
Să rămân ca un arici,
Să privesc adânc în mine,
Să-mi cotrobăi prin micime,
Să-nțeleg după ce plâng,
Să-nțeleg ce nu-mi ajung,
Ce îmi fulgeră și-mi tună,
Ce palpită și se-adună,
Ce mă doare și lipsește,
Ce te vrea și te gonește.
Ninge ud și cenușiu.
Nu găsesc decât pustiu
Și așa mă las să fiu,
Totul simt, nimic nu știu…

Un gând despre „Cenușiu

Lasă un răspuns