Borangic

Bărbați-au suflete de borangic,
Când te repezi spre ei, le rupi un pic.
Dincolo de sacou, de mușchi, de oase late,
În profunzimi, sunt universuri complicate…
I-atât de prețios un suflet de bărbat,
Încât este pitit și apărat
Cu zale de argint, cu scuturi de oțel,
Nici proprietarul nu mai știe de el,
Uită cine a fost, uită ce își dorea,
Continuă să-și întărească armura,
Să nu pătrundă nici o rază-n interior,
Să nu rănească, să nu doară-ngrozitor…
Un suflet de bărbat i-atât de fin,
Cu-o șoaptă îi poți face viața chin.
I-așa firav un suflet de bărbat,
Că-i artă să știi cum trebuie luat,
Cu mâinile-amândouă-nconjurat,
După ce lacătele toate-ai dezlegat.
Bărbați-au suflete de borangic,
Trebuie iubite și-ngrijite cu tipic,
Trebuie încălzite la sân de femeie,
Numai așa pot fi făcute să scânteie…

Lasă un răspuns