Un strop de Paris, Sacre Coeur

Mi se făcuse foarte dor de Parisul romantic. Am fost atinși amândoi de aceeași nebunie sau sunt o femeie foarte răsfățată? Ce mai contează…

Am ajuns pe seară și ne-am propus s-o luăm pe jos spre Sacre Coeur. Am rătăcit pe străduțele întortochiate și aglomerate periculos ale cartierului nord-african. Am obosit de nerăbdare, dar tot ne-am întrecut urcând în fugă treptele de pe Montmartre… eu am pierdut, cu tot avansul de start acordat ca încurajare.

Sus… puzderie de tineri, comerț african, parașute luminoase de jucărie… Sacre Coeur de un alb sidefiu, cu pete de cai verzi și turn luminat auriu. N-o mai văzusem noaptea. Înăuntru misterul se amplifică. Sufletele par a avea ecou, povestind despre dureri din vieți anterioare sau poate despre alt fel de patimi. Tăcere murmurată, întreruptă pe alocuri de pași stridenți. Mii de luminițe pe margini.

Ne așezăm. Mă pătrunde pacea, aproape adorm. Ridic pleoapele și încerc să descopăr în uriașul cu mâini deschise de pe peretele cupolă Dumnezeul meu. Pare imparțial sau mai mult al altora decât al meu. Mă impresionează șase sfeșnice uriașe cu lumânări albe cât parul. Îmi imaginez ceremonia schimbării lumânărilor. Probabil abia s-a întâmplat înainte să venim, pentru că par la dimensiune maximă, aliniate perfect. Ștef rupe tăcerea… „N-am înțeles niciodată de ce biserica recurge la trucuri. De exemplu, punând beculețe în vârf de lumânări.”

Simt nevoia să fiu un pic singură cu mine. Inconștient sunt atrasă probabil de mâinile uriașului. Caut un loc în băncile din față. Pe unele scrie rezervat, altele sunt ocupate cu credincioși prea pătrunși de ritual ca să permită apropierea. Îngenunchiați, șoptesc o rugă fără sfârșit. Îmi aruncă grăbit o privire neîncrezătoare, aproape mustrătoare. Nu par de-a lor.

Îmi găsesc un loc. Mă simt stingheră. Caut despre ce să mă rog. Și cui. Reușesc să mă liniștesc. Îmi ascult profunzimile. Mă închin minunii care sunt, în mine și în afara mea.

Biserica poate fi uneori un loc de recunoștință și rugă pentru viață. Un loc de pace și limpezire în suflet. Un loc cu energii stocate de veacuri, o gură de rai.

Alteori e doar o piață în care nici nu-l văd pe neguțător. Ca și aici: nici un preot, nici un sfătuitor de suflete rătăcite. Sau e vorba de o instituție cu program fix și încurc eu lucrurile.

Ieșim. Parisul cu luminile lui e la picioarele noastre. Plecăm să ne pierdem în noapte pe străduțele lui colorate, romantice, deocheate…

Lasă un răspuns