Rune, vrăjitorul

Știți cum e să te întorci din vacanță mai obosit decât ai plecat? Sau să cauți mereu ceva care să-ți poată satisface curiozitatea, să te surprindă, să-ți umple nevoia de entuziasm și de cunoaștere? Sau să te simți după o petrecere rupt și dezamăgit? Mie mi se întâmpla des în ultimii ani.

După 12 zile cu Rune, n-aș mai fi plecat… A fost magie curată. E incredibil cum reușește să-mi golească mintea de griji, de gânduri despre alții. Cum mă convinge că viața merge înainte și fără să mă stropșesc eu, că are soluții ingenioase și elegante la care strategiile mele întortochiate n-ar fi ajuns. Că pot apăsa uneori butonul „pauză” pentru a deveni spectator în fața spectacolului vieții, în care înainte jucam cel mai epuizant rol de actor. Cum timpul devine un concept fără sens doar pentru că este împărtășit cu el.

Rune te trezește la tine însuți, te face să redevii cea mai importantă persoană din lume, să fii singura rugăciune de care ai avut vreodată nevoie. Să simți momentul prezent cu nesaț. Îmi place să povestesc despre o astfel de redeșteptare a simțurilor și să râd de mine însămi… Pe la trei dimineața am deschis larg geamul să mă scald în răcoare, am lăcrimat de frumusețea luminii de la Metro pe care o vedeam în zare și m-a înduioșat zgomotul de mașini trecând. Nu e nebunie cum pare, este a-l simți la maxim pe ACUM. Cu toate simțurile, îmbătător. Să fii foarte prezent, foarte deschis, foarte AICI.

Rune m-a învățat să pun lumină în emoții, în amintiri, în probleme, în frici, în boli, în oamenii care au nevoie, în mine, în univers. Și să râd… de iluzii, de mine, de complicațiile vieții. Și să zâmbesc. Și să ascult muzica dinăuntrul meu. Și să văd frumusețe acolo unde vedeam urâțenie. Chiar și cu moartea m-a împăcat.

Rune mi-a arătat cât de frumoși sunt oamenii. Cât de ușor e să renunți să-i mai judeci. Cât de umani sunt, de egali ca esență, cât de fascinanți prin diferență. Câtă nevoie au de iubire și cât de mult pot dărui. Și ce putere de a vindeca pot avea.

Rune m-a făcut să înțeleg cu adevărat ce înseamnă schimbare, să accept împrevizibilul, să renunț la control. Să realizez dependențele mele și să văd cât de caraghioasă sunt atunci când încerc să mențin veșnic tot ce-i trecător.

Așa că la sfârșit toți eram niște magi. Și nu pentru că ne-a investit cu puteri miraculoase, ci pentru ca am înțeles că le-am avut dintotdeauna. Doar că ni s-a spus că nu suntem buricul pământului și am pierdut încrederea în noi.

Mulțumesc, Rune. Mulțumesc, Arne, Karina, Tone, Morten și Marte. Mulțumesc, Ioan și Elena. Mulțumesc tuturor celor cărora le-a vibrat sufletul jucându-se și respirând ca și cu Rune Heivang.

Lasă un răspuns