De vorbă cu mine

Azinoapte m-am trezit pe la trei să stau de vorbă cu mine. Mi-am vizitat toate buzunarele sufletului, mi-am aflat toate secretele și-am plâns de drag de mine însămi.

Am aflat că tot îmi mai e necaz pe toamnă. A început să-mi fie frig, nici o zi nu mai aduce a vară, sigur s-a terminat cea mai frumoasă vacanță a mea. „De până acum” zice mintea care vrea să păstreze loc pentru un viitor și mai și…

Din vacanțele copilăriei mele nu a lipsit în fapt nimic. Emoțional însă, parcă am lipsit eu! Am trăit guvernată de frică și fără încredere în mine, viața nu-știu-cui. Mi-am dat seama că reversul e cel mai de preț dar părintesc din lume. Foarte greu de oferit. Mai ales dacă tu, părintele, nu-l ai în traista ta. Citisem despre asta mai demult prin cărțile mele de psihologie, dar azinoapte am simțit copilul din mine tremurând cu frica-n sân. Și am înțeles că cel mai important lucru e să crezi în tine și să te placi. Asta-i tot ce trebuie să fac pentru copiii mei.

Fata speriată e de fapt doar o amintire. În această vacanță am reușit s-o împac și s-o fac să se exprime cu adevărat. A fost prima vacanță despre o Laura autentică. O Laura care simte, gândește, se exprimă, trăiește în acord deplin cu ea însăși. O Laura care își ascultă nevoile, dorințele, uneori chiar capriciile pentru că e prințesă în propria sa viață. Și nici nu știți ce savoare are viața când joci după reguli pe care le faci tu. Nu mai e nevoie să cauți locuri exotice pe harta lumii în speranța că te vei umple de frumusețea lor. Tu ești mai mult decât un loc fascinant. Și nici nu trebuie să iei avionul înapoi. E ca un sejur fără sfârșit.

Înainte mă luptam să-i ajut, să-i vindec, să-i mulțumesc sau să nu-i deranjez pe ceilalți. De cele mai multe ori eram ineficientă, epuizată și caraghiosă. Când am început să mă ajut, să mă vindec, să mă mulțumesc sau să nu mă mai deranjez pe mine, i-am rănit pe unii dintre cei pe care-i iubesc. Totuși disperarea mea de a-i forța să trăiască mai bine era doar o proiecție: Laura striga după ajutor și eu n-o recunoșteam. După șocul schimbării, unii s-au îndrăgostit de Laura cea noua, alții au rămas supărați. Încă mă răsfăț și mă bucur de mine. Doar recăpătându-mi resursele voi putea da cu adevărat. Eficient. Cu iubire. Inepuizabil.

Poezia e primul pas, primul dar, prima resursă recunoscută. Prin ea mă dau cu iubire vouă. Și un comentariu de la voi contează mai mult decât 200 de exemplare de carte semnată cu numele meu. Mi-am dat seama de asta încercând să-mi public poeziile. Trebuia să le „lucrez”, adică să le scurtez, să le fac mai digerabile. După regulile cui? Iar s-o ciuntesc pe Laura ca să se potriveasca matricei sociale? Pentru ce? Nu vreau glorie sau bani din poezie. Mă bucur dacă vă emoționez așa cum sunt. Emoția voastră are ecou în sufletul meu. Și pentru asta vă mulțumesc!

Lasă un răspuns